Când munceşti mult, ai nevoie şi de un concediu ca apoi să poţi da randament, nu-i aşa? Cam asta am făcut noi săptămâna trecută, am plecat la plimbare. Si nu pe meleaguri străine, cum am tot obişnuit în ultimii doi ani, ci pe aici, mai aproape de casă. Pe la munte, că de mare suntem sătui.
Cazare era asigurată, ştiam asta cu o săptămână înainte să plecăm, era frumos, avea colac pentru WC cu floricele, deci era ok. Plecăm cu noaptea în cap şi ajungem la Bran, la doamna cu pricina. Noi frumoşi, zâmbitori, cu oboseala de pe drum, dar cu bun simţ la îndemână, vedem camerele, ne place, nu e colacul cu floricele niciunde, dar nu-i bai, merge şi aşa…
Doamna ne observă mai în floarea vârstei şi paaaaaaaac… ne trânteşte următoarele:
“Sper că nu aveţi de gând să faceţi petreceri, să daţi muzica tare, să faceţi gălăgie, că ştiţi… am o cameră ocupată cu nişte turişti care au venit la odihnă şi … nu vreau să fie deranjaţi. ”
“Say what?!?!?!?!?”
Având în vedere că eram 10 persoane, nici unul peste 30 de ani… i s-a explicat doamnei că nu suntem acolo să distrugem sau să deranjăm, dar nici să dormim de la ora 9 precum găinile sau oamenii cu mai multă experienţă de viaţă decât noi. Mă rog, tipa nu a înţeles ce i-am explicat noi, noi am înţeles că nu ne dorea să fim clienţii ei şi ne-am văzut de drum. Nu pot şti ce experienţe a avut cu alţii înaintea noastră de s-a simţit în pericol cu noi. Deci nu o judecăm…
Am găsit Pensiunea din livadă, care e în livadă, la propriu. E un loc aşa frumos, unde ne-am simţit foarte bine. De la fereastra noastră se vedea Castelul Bran 
Doamna care se ocupa de locul ăsta a fost foarte amabilă şi ne-a primit pe toţi fără să pună condiţii de niciun fel. Nu s-a simţit nimeni deranjat, deşi pensiunea era plină de turişti, deci nu a fost cum bănuia cealaltă. Suntem nişte cuminţi şi cu bun simţ.
Am vizitat (că doar de atât am avut timp) Complexul Club Vila Bran. Nu am crezut că la noi poate exista ceva de genul construcţiei ăsteia care să păstreze aerul rustic pe care îl oferă Branul. Am vizitat din nou Castelul Bran şi tarabele cu chinezării din târgul “tradiţional” (cred că aşa se numeşte) de pe lângă castel, am mâncat la Fundata Cheile Grădiştei şi am privit ca viţelul la poartă nouă întreg peisajul de acolo de suuuuuuuuus. Am căutat o cascadă pe la Moeciu pe la 5 după-amiaza şi când am ajuns la panoul ce ne anunta că avem de mers încă cel puţin 6 ore am renunţat de frica ursului care ne-ar fi înghiţit pe toţi şi am admirat iar şi iar şi iar şi iar peisajele.
După cele 2 zile la Bran, am plecat spre locul unde îmi doream să merg de mult, Bucovina. Dar despre asta… mâine.
Aş cumpăra orice de acolo.
