…greu de pronunţat.
Taxi
Am şi eu o problemă!
Cine salută primul într-o încăpere? Cel care intră? Cel care e deja acolo? Cel mai tânăr sau cel mai în vârstă?
Eu salut din politeţe. Dar ghidul bunelor maniere are un rost, nu?
Deci… Cine salută primul?
Când m-am trezit in dimineaţa asta deschid tv-ul şi găsesc agitaţie mare pe Antena 3 şi pe Realitatea tv. De ce? Pentru că azi e 10 octombrie 2010.
Dar vai, domnu’ Dan! O să murim toţi la ora 10 şi 10 minute!
Fuck, e aproape 10 şi 10, mai am de trăit un pic. Ce să fac mai întâi? Să fac curăţenie, mâncare sau să văd un film? Să ies să mă plimb sau să merg să cheltuiesc toţi banii pe care îi am pe card? Să mă duc s-o văd pe mama? Dar la tata nu mai ajung decâţ diseară pe la 9, în cel mai bun caz. Of, dar stai că mai am câteva minute până piere Universul…. Pffff, nu mai apuc să fac nimic din toate astea.
Cred că aşa au gândit mulţi paranoici care se uită pe la OTV nopţile. Daaaaar, am stat şi am meditat un pic la problema 10.10.10, 10:10. Păi până acum de ce nu s-a întâmplat nimic? a fost 01.01.01, 01:01, 02.02.02, 02:02 ş.a.m.d., s-au aliniat platentele, s-au încrucişat, s-au aşezat în trapez, au fost eclipse de soare şi de lună şi tot nu s-a produs sfârşitul Lumii.
Ce-i cu abureala asta? Teoretic, în fiecare an ar trebui să se întâmple câte o catastrofă d-asta. Dar nu, nu cifrele sunt importante cât sunt de imprortante deversările alea de deşeuri chimice din Ungaria, defrişările pădurilor care duc la producerea de inundaţii şi aşa mor oameni nevinovaţi, construcţiile astea haotice care apar în fiecare zi fără a avea o structură de bază solidă, criza economică ce a scăzut considerabil veniturile şi a crescut nejustificat preţurile. Astea sunt lucrurile ce ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat şi nu cifrele.
Cine reprezintă aceste modele? Păi copiii iau de bun tot ceea ce văd la TV. Telenovele, muzică, filme, show-uri în direct şi reluare.
De ce zic asta? Pentru că în urmă cu vreo 2 zile am surprins o discuţie între două fete de 15-16 ani fiecare. Încerc să reproduc cam ce-mi mai aduc aminte.
“Ai văzut fată aseară primul episod din telenovela aia de pe Acasă?’
“Nu eram acasă, fată! Cum a fost? Am vrut să văd, dar am stat cu ăla!”
“Stai să-ţi povestesc! O ştii pe blonda aia care joacă în rolul principal… Eh, era aia în discotecă cu gagică-su şi se tot uita la unu de la o masă alăturată şi a scos-o gagică-su din club afară, a luat-o de păr, i-a tras şi o palmă. Între timp vine ăla la care de uita ea, arabu’ şi îl pocneşte pe gagică-su ăleia de-i rupe nasul. Începe ăla să ţipe că i-a rupt nasul şi au ieşit şi prietenii lui care au început să râdă de el. Apoi pleacă blonda cu arabu’!”
“Unde au plecat?”
“Nu ştiu unde, că ăla a întrebat-o dacă are încredere în el şi ea a zis că da, şi au plecat cu avionul lui, fată. Avea avion personal, fată! Îţi dai seama? Avea avion personal! Auzi fată? Tu te-ai duce cu unu’ aşa fără să-l cunoşti?
“Nu cred! Tu?
“Doooh, normal fată! Unu’ cu bani mulţi ca ăla şi cu avion… normal că m-aş duce dacă ar veni şi m-ar lua!”
Aici voiam eu să ajung. S-ar duce fata, bineînţeles. Dacă tipul are bani de întos cu lopata, normal că are nevoie şi de cineva care să mânuiască lopata, nu?
Personajele din telenovele şi maneliştii sunt principala sursă de inspiraţie pentru adolescenţii din ziua de azi. E păcat că aceste surse nu sunt reale sau că nu oricine are şansa să ajungă ca ele pentru a prosti mai departe copiii.