Dansează senzațional și arată le fel. O pereche de la dans sportiv. Un sport frumos.
Archive for » August, 2009 «
Azi am făcut pe cineva să mă urască
Azi am fost pusă în situația de a-mi feri lucrurile de un om. Un om un pic mai colorat. Nu știu cât era de rrom, dar avea trăsăturile unuia. Un mititel negricios care a venit să monteze patul. Btw, iubitul din dotare , adică din dotarea mea, adică al meu, are pat nou și e bun de cinste.
).
Așa… cum spuneam, când l-am văzut pe domnul acela, instinctiv, mi-am pus protofelul și telefonul mai deoparte, aproape că le-am ascuns. Dar, omul nu venise decât să-și facă treaba, să monteze un pat. Deși am încercat să fiu cât mai discretă, cred că el a văzut mișcarea mea. In momentul acela mai că începuse să-mi pară rău pentru ce făcusem și chiar nu aș fi vrut să știu cam ce sentimente l-au încercat. Probabil m-o fi înjurat de toate rudele în gândul lui.
Acum mă gândesc de ce generalizăm, de ce îi punem pe toți în aceeași oală? De ce nu ne putem abține când vedem un om un pic mai colorat decât restul, de ce suntem rasiști? :|
Cum circulă o veste?
Vrei să dai în premieră o știre și vrei să e răspândescă repede, să afle cât mai multă lume într-un timp foarte scurt? Foarte bine! Fă-o pe Twitter.
In dimineața asta, în timp ce mă zgâlțiam, am țipat pe twitter că e cutremur, în secunda următoare aveam reply și nu a durat mai mult de un minut până la primul RT. Am zis-o de frică, de panică, de … nu știu ce…. Mâț nu a reacționat în nici un fel. Poate doar că a mieunat îngrozitor cu vreo 10 minute înainte… nu știu dacă să pun asta pe seama cutremurului…
In fine, cea mai eficientă metodă de a răspândi o veste este, fără discuție, Twitter-ul. Azi mi s-a demonstrat pentru că am fost pe fază.
Cine scrie aceste aberații?
Zilnic primesc mesaje de phishing. Ba de la Banca Transilvania, unde am cont, ba de la Raiffeisen Bank de care nu mă leagă nimic. Niciodată nu am fost curioasă să citesc în întregime un mesaj de genul ăsta. Dar azi am făcut-o! Ce am găsit? Să facem o scurtă analiză.
- greșeli de exprimare;
- exprimare ilogică
- uite “diacriticu’ “, nu e “diacriticu’ “
Credibilitate= 0. Păi nu așa se face treabă… nu suntem eficienți deloc!
Uite și tu cum scriu unii…


