Zilnic văd oameni de toate felurile. Dar cel mai des văd copii de toate felurile. Educați de ai lor părinți în fel și chip. Unii cu mult bun simț, iar alții cu fițe și comportament ce lasă mult de dorit. În situații de genul ăsta nu te gândești decât la părinții acelor copii și ce a fost în mintea loc când i-au făcut.
Așadar, acești oameni, care își educă copiii în stil “mahalagesc” nu-și merită odraslele. Copiii nu au nici o vină că au părinți tâmpiți. E adevărat, fiecare își învață copilul ce crede el de cuviință, dar unii nu se gândesc că acei copii vor ajunge într-un mediu aglomerat și că în acele momente ei, ca și părinți, vor fi puși la zid. Am văzut copii care la 3 ani înjură, care la 5 ani au impresia că banii lui mami și ai lui tati rezolvă orice problemă, au impresia că la școala fac NUMAI ce are chef mușchiu’ lor DOAR pentru că așa a zis mami sau pentru că așa fac și acasă.
Nu spun că un copil trebuie să știe de frica tatălui sau să se teamă de câte ori nu are un răspuns la o întrebare, dar cred că un copil TREBUIE să știe că nu totul i se cuvine, că pentru un lucru trebuie să muncească, că respectul pentru cei din jur e absolut necesar, că bunul simț este esențial în a câștiga încrederea celor din jur, că nu pumnul sau banul rezolvă orice problemă etc.
Dar daca membri familiei nu respectă aceste modele de comportament, atunci orice efort depus de orice altcineva (educator, profesor, prieteni) este absolut inutil. Dacă normele de comportare civilizată despre care se vorbește în școală nu continuă în familie este, din nou, inutil.
Așadar, dacă mami vine și o ia pe doamna educatoare la rost pentru că odrasla ei nu a mâncat sau nu salută un profesor pe care îl întâlnește întâmplător, ce fel de comportament își va însuși copilul? Bineînțeles, unul care este contrar bunelor maniere.