It’s my world

Ca să ne fie mai uşor cineva ne vine în ajutor cu un blog nou-nouţ. Bilen a lansat azi un blog super drăguţ şi foarte bine structurat, “Fashion, Style and Glamour“. Scrie despre modă şi stil, ceea ce ne place nouă, fetelor… Şi ne place muuuult, poate prea mult uneori. Urmăresc ceea ce scrie încă de la început şi vă pot garanta că are un conţinut de calitate. Să nu mai spun că prezintă cele mai noi trend-uri în modă. Deci, ne putem inspira fără probleme când trebuie să ieşim la un suc, la un party sau la orice alt eveniment şi habar nu avem ce să punem pe noi…

Aruncaţi o privire zilnic, nu aveţi nimic de pierdut! Enjoy!

Să te doară şi să nu-ţi treacă cu toate că aşa ar trebui să se întâmple, să treacă repede… Trei zile într-una… Încerci orice variantă pe care o cunoşti şi care îţi este la îndemână şi constaţi că nu ai ajuns nicăieri, durerea persistă şi e din ce în ce mai intensă. Ce faci? La medic nu mergi cu toate că bănuieşti o oarecare problemă ce numai el ar putea să o rezolve…te gândeşti că dacă ajungi la el nu te mai lasă să pleci, te ţine acolo, te închide într-o cameră de spital şi rişti să fii tratat cu dosul, lucru pe care nu eşti dispus să îl suporţi. Ar mai exista o variantă, să îţi prescrie pastile. Dar cum să mai vrei să înghiţi pastile când două săptămâni te-ai îndopat cu antibiotic. De tratament injectabil nici nu se pune problema, frica de ace e mult prea mare, depăşeşte limitele normalului. Poate e un comportament pueril, dar teama de medici mă doboară. Asta doar când e vorba de mine, când sunt implicată în mod direct, când trebuie însa să însoţesc pe cineva nu am nici o problemă, ba chiar mă amuz copios privindu-l pe celalalt că tremură din toate încheieturile.

Aşadar, ce fac? Ce naiba să fac? Nu-mi rămâne decât să sufăr în tăcere… Dar la medic tot nu mă duc, poate doar cu forţa… Până una-alta mă îndop cu calmante. Offf, aş fi penibilă să merg la farmacie şi să cer calmante cu gust de fructe, nu? Dar la ce bun dacă nici calmantele nu-şi mai fac efectul… Încep să iau doză dublă doar ca să nu mai simt durerea. Farmacista mă cunoaşte, deja mi-a dat tot ce a putut să-mi dea… Ce să-i mai cer? Poate doar să-mi ia durerea cu mâna, ca în reclamă, nu mai ştiu exact care.

Ce pot eu să spun e că acum nu mai am încredere în nici o pastila de asta cu nume alambicat de i se face reclamă. Cel puţin acum, azi, mâine şi încă ceva zile de acum încolo, până uit de durere… Ce-mi doresc e să pot dormi în noaptea asta pentru că mâine iar la serviciu şi nu mai vreau să am aceeaşi stare de azi, de ieri, nu mai vreau starea din ultimele zile! E îngrozitoare! Orice durere, oricât de mare sau de mică ar fi ea, e deranjantă, e sâcâitoare, e aiurea. Nu vă doresc să vă doară ceva!

Ca să întărim ce povesteam acum câteva săptămâni, iată dovada că există oameni care la 35 de ani pot…sau nu pot… Le e bine aşa cum sunt, indiferenţi… Ceva de genul “las-o bă că merge aşa!”

via Piticu

Îl ştiţi pe băiatul ăsta? E băiatul din Prison Break, ăla frumosu’ după care leşinăm toate…sau poate nu chiar toate… Am citit la Arhi cum că băiatul nu ar fi tocmai băiat şi că ar fi un pic cam gay. Bineînţeles că de rea ce sunt când am citit i-am spus şi soră-mii care e fan Prison Break şi implicit Wentworth Miller ( Michael Scofield în film). A dezamagit-o tipul din punct de vedere al orientării sale sexuale, dar nu cred că asta o va împiedica să urmărească serialul în continuare… Nu se pune că nu a reuşit încă să termine de văzut prima serie, dar ea e fan. :lol: