Archive for the Category »Urăsc «

Televizorul tâmpește

Nu e prima dată când spun asta și cred că e din ce în ce mai adevărat. Mă trezesc, deschid tv-ul și mă uit. Un ochi pe laptop, unul pe tv. Si ce văd? Cam pe toate posturile încep sezoane noi din vechile emisiuni sau încep emisiuni noi. Printre astea sunt și genul de misiuni concurs în care se câștigă o grămadă de bani cu condiția să te umilești la greu.

Toată lumea dă bani, toată lumea câștigă bani, dar noi tot o țară de sărăntoci suntem. Ne drămuim banii ca să ne ajungă o lună de zile până la următorul salariu, mergem la piață și cumpărăm ce e mai ieftin pentru că nu ne permitem ceea ce vânzătorul are la preț de restaurant de lux. Dormim cu grija zilei de mâine, ne e groază când vedem în cutia poștală un plic pentru că sigur e de la Enel, telefonie mobilă, televiziune prin cablu, internet. Suntem săraci, dar ne permitem luxul de a le avea pe toate astea. Bine, muncim ca să le plătim, d-asta le mai avem. Nu plecăm în vacanțe pentru că nu avem cu ce. Sau dacă plecăm, mâncăm din pachețelul adus de acasă. Ne scremem o lună de zile când vrem să cumpărăm cel mai iefin tricou pe care l-am văzut și ne place. Îmbrăcam hainele pe care le-am purtat cu două sezoane în urmă. Suntem o țară de săraci.

Daaaar, televiziunile, prin emisiunile-concurs pe care le au în grilă dau ca premii sacoșe pline cu bani. Asta sporește speranța românului muncitor care vine seara de la serviciu și deschide televizorul pentru a-i vedea pe Dan Negru împreună cu blondele sale multe care nu fac altceva decât să dea bani sau pe comicii patriei care dau bani dacă ai țipat cât te-au ținut plămânii BINGO. Sau vezi două tâmpițele (da, le-am alintat) care se contrazic, având impresia că ele chiar știu ce spun, pe teme de cultură generală.

Eu zic așa… Să ne mutăm cu toții în curțile televiziunilor, poate-poate ne îmbogățim și noi.

Category: Social, Urăsc  4 Comments

Sugestiv olimpic….

Autor: Vivi

Am o colegă de birou de 5 luni…am o colegă de birou de 5 luni, care a făcut facultatea și masterul…am o colegă de birou de 5 luni, care a făcut facultatea și masterul și nu știe să scrie corect și să dea restart la calculator și cred că are și probleme în a înțelege pe cineva care vorbește cu ea. Să mă fac înțeleasă:

  • ne-am început relația prin a-i explica 4 ore pe zi, timp de trei zile (consecutive) ce mare mămăligă se întâmplă la acel calculator minunat, adica trebuie să dai un search și să știi să scrii corect (proastă impresie am avut când am crezut că știe să scrie corect)
  • după cele 3 zile au urmat niște momente foarte frumoase când a trebuit să o mai și las singură pe tură, am vrut să fiu drăguță (cum sunt eu de obicei ;;) ) și i-am zis să vină de dimineață ca să nu aibă prea multă bătaie de cap în tura de după-amiază. Fiind și eu om și având și eu nevoie de MAXIM două după-amieze libere pe săptămână, am stabilit ca eu să merg vineri și duminică de dimineață…de atunci a început calvarul ~X(
  • primele ei ture de după-amiază au fost tragice atât pentru ea cât și pentru mine (și eu care mă bucuram că am scăpat de muncă, stau acasă și frec menta), mă suna pentru orice: cum fac aia, mi-a cerut X-ulescu aia și nu găsesc…amănunte, normale pentru cineva nou, nu și pentru cineva care nu știe să scrie, dar eu de unde să știu!?!?!?!

Într-una din zilele mele euforice (am fost dimineața la birou), mă găsesc eu cu sor’mea să facem piața, am fost noi, am făcut chestii trestii și când veneam noi spre casă, cu sarsanale cu tot, sună al meu telefon…guess who? țupriză sau nu, era COLEGA, care mă întreba cum să dea restart la calculator, am început eu cu sarsanalele în brațe, pe stradă, să-i explic omului cum să dea restart “apasă pe start, vezi ca e acolo jos shut down” și mă întrerupe spunându-mi că la calculatorul ei de acasă nu apare așa…Mama lui de windows, cine o fi inventat atâtea versiuni; i-am spus să cheme pe cineva să o ajute și… pa.

Am fost dezamăgită de “prietena” mea în momentul în care am aflat că de fapt Cernavodă se scrie Cerna Vodă, Medgidia se scrie Megidia, vis-a-vis se scrie vizavii etc., etc. și nu știu dacă i-a zis cineva până acum, dar mie îmi este rușine să-i spun că nu scrie corect.

Și cum ziceam destul de sugestiv, astăzi am aflat ultima ei “năzdrăvănie”…umblând eu prin minunatele foldere din diabolicul calculator de la muncă, am văzut unul care se numea “SUGESTIV OLIMPIC”, mi-am dat seama că n-am pe cine să întreb ce înseamnă și de ce se numește așa ies și eu ca omul la o țigară pe hol cu ai mei colegi, ca să mai treacă timpul. Unul dintre colegii mei mă întreabă dacă știu faza cu SUGESTIV, după care începe să-mi explice cum una dintre șefele mele i-a cerut mândrei niște poze cu un băiat olimpic la ce știa el mai bine într-un folder care folder să se numească, sugestiv, olimpic. Dar colega mea cum e o drăguță și nu vrea să supere pe nimeni l-a numit “SUGESTIV OLIMPIC”. Concluzia colegilor a fost că ea este un extraterestru care a venit să ne analizeze, să vadă cum stăm la capitolul nervi, după care să se întoarcă la ea/el acasă, să le povestească ălora de acolo și să vină peste noi să ne cotropească…de aceea colectivul îi transmite cu toată sinceritatea și simpatia “E.T. go home and stay there!!!!!!!” :-h

500 de euro pe cap de puradel

Deci…
Încep cu concluzia pentru că asta trebuie să fac. Poporul se va pune pe turnat făcut copii.

Pentru că până pe 14 septembrie se va decide soarta învățământului pentru anul următor. Îndrăznesc să cred că doar pentru un an se vor face schimbări pentru că la anu’ vine un alt deștept care va spune că “Bă ciumpalacilor, nu e bine așa mă! Ia faceți voi cum zic eu. Dăm BAC la câte materii vrea mușchiu’ meu și facem conturi de 2000 de euro nou-născuților!”

Eh, cam așa văd eu situația. Să dea ăl de sus să nu fie așa și eu să aberez acum.

De ce spun că România se va pune pe făcut copii? Păi cică pe viitor, cam după 15 septembrie, fiecărui nou-născut i se va deschide un cont de 500 de euro, bani de care puștiul va dispune după vârsta de 14 ani. Dar cum în România toți au câte o pilă bine pusă pe undeva, părinții vor lua bănuții și vor bea sau vor pleca în Italia ca să facă și mai mulți bani sau îi vor îngropa ca să facă pui. Nu știu de unde va avea statul atâția bani? Încep să cred că voi începe să muncesc numai pentru pensionari și pentru bebeluși. Si cine mama dracu’ o să-mi mai plătească mie chiria? Statul? Guvernul? Abramburica? Cine?

Category: Social, Urăsc  7 Comments

Incest și dragoste pură?

Unii au relații. Unii au relații cu rudele. Nu contează că sunt sunt frați, veri primari sau din a șaptea spiță, părinți și copii. Se întâmplă să-ți pice cu tronc un membru al familiei. Vrei să continui, dar ești rațional. Ești cu altcineva și te tot gândești la celălalt, ăla de îți este rudă de sânge. Foarte bine! Ori ești sincer și îi spui actualei/actualului, ori îl lași naibii în pace să-și vadă de viață. Numai nu-l tâmpi de tot. E un om care nu merită să fie folosit pentru ca tu să-ți ascunzi relația de “rudenie” cu cel din familie.

Sometimes, life sucks!

Category: Urăsc  One Comment