It’s my world

Eu una cred că o iau razna în curând. De ce? Păi de câteva săptămâni citesc prin ziare despre Mihaela Rădulescu. Nu a fost zi în care să nu se pomenească pe undeva despre ea.

Îmi place tipa, dar parcă să tot citesc despre ea mi se cam acreşte. Ba că pozează în chiloţi roşii, ba că aceşti chiloţi roşii au devenit celebri, ba că divorţează, ba că a divorţat ţinându-se de mână cu fostul soţ, ba că e cuplată cu nu ştiu cine. Şi astea sunt doar câteva dintre ştirile de care îmi aduc aminte acum.

Mai devreme mă uitam la o emisiune în care tot despre ea se vorbea şi despre fantastica ei relaţie. Am schimbat postul! Mi-o fi plăcând mie Răduleasca, dar m-am săturat să o tot văd pe prima pagină a ziarelor sau ca subiect pe la diverse emisiuni. Nu pricep de ce presa nu-i lasă şi pe oamenii ăştia în pace. Au o viaţă ce trebuie trăită, au familii cărora nu le face bine să audă tot felul de baliverne despre ei. Mulţi spun că astea sunt riscurile meseriei de vedetă, dar nu cred că  e chiar aşa. Agresivitatea presei depăşeşte nişte limite, şi anume acelea ale bunului simţ.

Gata, nu mai suport subiectul Mihaela Rădulescu care m-a făcut să scriu postul ăsta!

Care este cel mai mare dezavantaj în a avea un animal în casă? Păi, fură lucruri! La modul cel mai serios. Mâţ al meu s-a pus pe furat lucruri şi numai din cele ce-mi aparţin.

Acum câteva luni mi-a luat husa telefonului, husă nouă, pe care a ascuns-o atât de bine încât nu am găsit-o nici în momentul în care m-am mutat şi am fost nevoită să golesc casa. Deci am pierdut o husă nou-nouţă!

Azi am descoperit că nu mai am lentilele de contact. A dispărut cutiuţa în care le ţineam cu tot cu ele înăuntru. Iniţial am vrut să-l arunc pe fereastră pe monstru, dar o scamă m-a reţinut. Şi ca să mă răzbun într-un fel l-am fugărit prin casă şi am făcut cea mai mare greşeală pentru că el s-a distrat pe seama mea. Lentilele tot nu le-am găsit deşi le-am căutat de mi-au ieşit ochii din cap. Sper să le găsesc într-un final pentru că de căutat nu mă las.

Animalele sunt nişte monştri care fură lucrurile stăpânilor. Abia aştept să aibă şi el diverse lucruri pe care să i le ascund şi să nu le mai găsească.

Sunt două anotimpuri ce nu-mi plac. Iarna şi vara. Dar şi mai tare urăsc perioada asta în care e al naibii de frig, vremea se schimbă de la o oră la alta, acum plouă, acum se opreşte ploaia, în casă e frig de tremuri din toate încheieturile şi asta te cam împiedică să faci orice… E aiurea, nu-mi place!

În dimineaţa asta când am plecat spre serviciu bătea un vânt de te lua pe sus şi pe deasupra plouase peste noapte. Bine, nu e nimeni vinovat că eu nu m-am uitat pe ferestră înainte de a ieşi din casa…Dar totuşi!

Stau sub pătură şi tremur. Până dau ăştia de la RADET căldură în calorifere o să tremur în draci. Mi-e să nu dezvolt vreu tic din cauza asta. Nu de alta, dar nu aş vrea să spună lumea că sufăr de Parkinson. E groaznic de frig. Nu mai ştiu câte haine să pun pe mine

Şi mai mişto e să nu ai apă caldă în peiroada asta. Să vrei să faci o baie fierbinte şi să rămâi doar cu dorinţa. Şi mai mişto e să fii răcit şi să vrei să faci o baie fierbinte. Şi acum tot cu dorinţa rămâi. Sunt vai de mama mea….

NU-MI PLACE FRIGUL!!

Despre toleranţă am scris. Despre faptul că eşti luat drept prost dacă eşti tolerant am scris, de asemenea. Acum mă gândesc cum percep oamenii faptul că cineva trece relativ uşor şi repede peste diferite chestii. O fi ăsta un defect sau o calitate?

Ca să înţelegi mai bine ce vreau să evidenţiez, te rog să faci un mic exerciţiu de imaginaţie. Pune-te în situaţia de a face diverse lucruri, de a ajuta pe cineva. Gândeşte-te că faci asta pentru pentru că vrei şi nu pentru că te simţi obligat. Ok, până aici totul e clar, simplu şi uşor.

Acum gândeşte-te că tu ai nevoie de ceva rapid, ai nevoie ca persoana respectivă sau altcineva să facă ceva pentru tine. I-o spui şi eşti refuzat categoric! În momentul ăla te simţi dezamăgit şi realizezi că ar fi putut fi ceva mai grav şi că nu te poţi baza pe respectivul om. E clar? Da!

Acum începi să-ţi pui o grămadă de întrebări, să te pui în diverse situaţii, să te gândeşti că nu e prima dată când se întâmplă asta. Dar de fiecare dată ai trecut peste supărare, dezamăgire, peste refuzul ăla, peste situaţia jenantă în care ai fost pus. În mod cert data viitoare nu vei mai cere ajutorul! Oare???? Dacă de fiecare dată ai fost tolerant şi l-ai “iertat” pe celălalt, acum crezi că va fi altfel? Nu cred că poţi sta supărat pe un prieten sau nu-i poţi purta pică. E imposibil din punctul meu de vedere! Clar îţi va trece şi de data asta. Dar rămâi cu un gust amar.

Şi acum apare problema la care vreau să ajung. Oare dacă treci cu vederea diferite chestii, celălalt va considera că îţi poate faze de genul ăsta oricând? Oare va aprecia cineva faptul că nu te-ai supărat cu toate că tu chiar aveai nevoie de cineva atunci? Nu ştiu dacă ăsta e un defect sau o calitate! Cât de tolerant poţi fi? Cât de tolerant e permis să fii? Până unde trebuie să le permiţi celorlalţi “să-şi întindă plapuma”? Da, sunt prea multe întrebări la care încă nu am găsit răspuns!