În seara asta m-am pus pe răscolit netul în căutarea unei locuinţe în care să mă mut. Da, mi s-a pus pata, vreau să mă mut! Eh, şi în periplul meu de vreo 2 ore prin cam toate site-urile de gen am dat de unul absolut stupid. Nu m-oi fi pricepând eu la site-uri, la design, la conţinut şi chestii de genul ăsta, dar ăsta m-a dat pe spate.
- domeniu .no- de ce mama dracu’ îţi iei domeniu de Norvegia când tu eşti în România. Aveai de ales între chestii precum: .ro, .com, .org, .net, .info şi de ce alegi tocmai .no??? :| Dar .no sau .ro…tot pe acolo. Ce mai contează?
- în afară de anunţurile de pe prima pagină nu am găsit altele. La fel ca si criteriile de căutare care sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire!
- bine merci că ţi-ai pus reclame…Vrei să iasă ceva bani din astea? Păi mă gândesc că doar aşa dacă nu din activitatea ca şi agenţie imobiliară :|
- o fi un “sait” aşa alambicat încât nu-i poţi da ce capăt decât cu un SITEMAP (care e nefuncţional) ?
- 3 pagini care sunt la fel, identice, fără nici cea mai mică diferenţă una de cealaltă… De ce???
Pe lângă faptul că agenţiile imobiliare nu îşi actualizează site-urile cu anii, mai avem şi d-ăştia care există online doar aşa…ca să fie…