Archive for the Category »Unii… «

Roboţeii de la capătul firului

De câte ori nu ţi s-a întâmplat să suni la un suport tehnic/relaţii cu publicul şi să-ţi răspundă un domn sau o doamnă care începe să turuie nişte chestii mai ceva ca un robot? Foarte des, este?

Eh, de câteva zile realizez că oamenii ăştia aşa sunt educaţi de către companiile în care îşi petrec mai mult de 8 ore/zi. Să vorbească repede şi mult în aşa fel încât nimeni să nu-i înţeleagă. Eu pricep că “time is money!”, dar chiar aşa? Uneori mi-e teamă să-i opresc din ce spun pentru că mă gândesc că vor relua discursul de la capăt şi că trebuie să-i ascult. Acum câteva zile m-a sunat un tip de la ING să mă anunţe că am nişte beneficii pentru că le sunt client şi bla-bla-uri d-astea. Pe cuvânt că nu am înţeles cum se numeşte omul, atât de repede şi-a spus numele şi a continuat cu ce avea să-mi spună. Altă dată, sun la RDS, începe o tipă să spună pe acolo nu ştiu ce, la fel, eu nu înţeleg cum se numeşte. Mă ascultă şi pe mine şi la final îmi spune o treabă, cum că îmi multumeşte şi ştiţi voi, aţi păţit-o probabil. Întâmplarea face ca în aceeaşi zi să mai sun de vreo 2-3 ori şi să am parte de EXACT acelaşi tratament. Adică început şi sfârşit identic.

Acum mă întreb, oare pe oamenilor ăstora la training-uri li se dau 5 fraze pe care trebuie să le memoreze şi apoi îi ascultă? Iar dacă nu le redau cuvânt cu cuvânt primesc buline negre sau nu mai sunt angajaţi? Oare rapiditatea cu care redau frazele alea aste un criteriu de selecţie şi recrutare?

Mai nou am observat că aceşti angajaţi îşi laudă şi susţin misiunea companiei în care lucrează cam peste tot pe unde ajung. Între prieteni, în familie, pe bloguri prin comentarii… Încep să cred că în momentul în care îi angajază le spală un picuţ creierul şi apoi li se dă drumul în lume. Mai grav e că ei susţin ideile companie doar pe perioada în care sunt angajaţi. Când îşi dau demisia sau când sunt demişi încep să arunce cu pietre în cei care le-au dat o pâine ceva timp.

Cred că dacă se mai întâmplă să nu-i mai înţeleg pe ăştia de sună sau răspund la telefon şi cu siguranţă se va întâmpla, o să-i opresc în mijlocul discursului şi să-i văd atunci… :death:

Na, c-am scris şi eu despre Răduleasca!

Eu una cred că o iau razna în curând. De ce? Păi de câteva săptămâni citesc prin ziare despre Mihaela Rădulescu. Nu a fost zi în care să nu se pomenească pe undeva despre ea.

Îmi place tipa, dar parcă să tot citesc despre ea mi se cam acreşte. Ba că pozează în chiloţi roşii, ba că aceşti chiloţi roşii au devenit celebri, ba că divorţează, ba că a divorţat ţinându-se de mână cu fostul soţ, ba că e cuplată cu nu ştiu cine. Şi astea sunt doar câteva dintre ştirile de care îmi aduc aminte acum.

Mai devreme mă uitam la o emisiune în care tot despre ea se vorbea şi despre fantastica ei relaţie. Am schimbat postul! Mi-o fi plăcând mie Răduleasca, dar m-am săturat să o tot văd pe prima pagină a ziarelor sau ca subiect pe la diverse emisiuni. Nu pricep de ce presa nu-i lasă şi pe oamenii ăştia în pace. Au o viaţă ce trebuie trăită, au familii cărora nu le face bine să audă tot felul de baliverne despre ei. Mulţi spun că astea sunt riscurile meseriei de vedetă, dar nu cred că  e chiar aşa. Agresivitatea presei depăşeşte nişte limite, şi anume acelea ale bunului simţ.

Gata, nu mai suport subiectul Mihaela Rădulescu care m-a făcut să scriu postul ăsta!

Noi muncim, nu gândim!

Numai ce am auzit o ştire cum că inspectorii ANPC, au descoperit că în câteva grădiniţe cu program prelungit numărul de copii din grupă depăşeşte cu mult norma propusă. Adică, o educatoare trebuie să se ocupe de MAXIM 20 de prichindei.

Păi, măi domnilor de la ANPC, ministere şi alte alea care vă ocupaţi cu treburi de genul ăsta! Unde mama naibii aţi fost până acum de nu aţi observat un aşa amănunt? Păi e amănunt, d-aia nu l-aţi băgat în seamă! Doooohhhh!

Pe teren situaţia stă cu totul altfel decât cum se vede din birourile distinşilor domni. Eu, de exemplu, am 26 de copii înscrişi din care 24 e media de prezenţă. Dar na, ce contează 4-6 copii în plus? În schimb, în alte grădiniţe numărul de copii înscrişi depăşeşte cu mult 30. Dureros. Mai ales că noul curriculum prevede câteva chestii aproapre irealizabile la nivel de grupă în aceste condiţii. Dar se pare că cei de sus merg pe principiul “Noi muncim, nu gândim!”

Rezolvarea? Poate se va gândi cineva să construiască spaţii pentru a soluţiona problema. Se pare că asta ar fi, nu există spaţii suficiente şi din cauza asta se suprapopulează grupele în grădiniţe.

Ado(r)mniţei demis

Pentru că s-a pus cu atotputernicul Tăricelu’, pentru că nu a reuşit să i convingă pe senatori să renunţe la propunerea de a mării salariile din învăţământ cu 50, respectiv 70%, acum are de suferit. Dom’ prim-ministru i-a dat cu flit din scaunul de ministru al educaţiei şi cercetării.

În scurta sa carieră de ministru, Cristian Adomniţei a încercat o reformă în învăţământ, a încercat un blog de care nu i-a păsat prea mult şi s-a căsătorit. Eh, l-a pus dracu’ să facă asta pentru că dacă nu pleca cu un elicopter MIRA nu ar fi ajuns la propria nuntă :)) Se pare că şi ăsta a fost unul dintre motivele pentru care Tăriceanu l-a demis.

Ei bine, acum avem un nou ministru al educaţiei. Anton Anton. Sper să nu se repete în acţiuni şi demersuri precum îi e numele, o repetiţie.