Archive for the Category »Things about my work «

Tânăr, fără experienţă = prost?

Din bătrâni se spune că ăştia tineri care abia au ieşit de pe băncile şcolii habar nu au ce-i cu ei, nu trebuie să intre în câmpul muncii. Ei nu ştiu cum stă treaba, ei nu pot conduce o echipă, ei nu au experienţa necesară pentru a munci, practic. Bullshit!!!

Auzeam azi la ştiri că părinţii unor copii din clasa a III-a din nu ştiu ce şcoală de prin ţară nu mai vor să-şi lase copii la cursuri pentru că au o învăţătoare nouă, în locul unei venerabile doamne învăţătoare ieşite la pensie. Tipa de 19 ani, proaspăt absolventă de liceu pedagogic, deci cu studii în domeniu, venită la post în urma unui concurs naţional organizat de MEC. Problema doamnelor ţăţici mămici era de fapt că fata asta are doar 19 ani. “Ce experienţă are ea cu copiii?” întreba una dintre doamne. Păi măi doamnelor, de ce nu daţi o şansă fetei? De ce nu o lăsaţi să-şi facă treaba şi abia apoi, dacă nu vă convine, să săriţi de fund (a se citi cur) în sus. Aduceţi argumente valabile că ar trebui să plece şi nu aduceţi ca argument vârsta. Asta e irelevantă.

Din experinţa mea de până acum cu copiii, aceştia preferă un cadru didactic mai tânăr decât unul trecut prin viaţa, ca să spunem aşa. Nu spun că doamnele învăţătoare/ educatoare de vârstă înaintată nu ar fi cadre bune. din contră, noi ăştia tineri avem ce învăţa de la ele, dar, pentru Dumnezeu, lăsaţi-ne să ne facem treaba.

Eu, Carmen, stiloul norocos şi scorpia

Acum vreo doi ani la un examen de tiutlarizare…

Eram după sau înaintea examenului de licenţă (nu-mi mai amintesc exact), eram într-o perioadă tare stresantă, na, cum ştii că e în astfel de perioade ale vieţii. Eu şi Carmen, că na, noi nu ne putem despărţi. O mare parte din cei patru ani de facultate i-am petrecut în aceeaşi bancă, la examene nu ne-am putut despărţi, la licenţă am stat una lângă alta din cauza numelor noastre, eu nu N, ea cu O… La examenul ăsta s-a nimerit ca noi două să fim în aceeaşi sală. Fecirire pe capul nostru…Ştii cum e, când cunoşti pe cineva într-o încăpere parcă totul se desfăşoară altfel, eşti mai relaxat.

Ne aşezăm noi la locurile noastre, pe noi două ne despărţea un rând… Vin supraveghetorii, ne împart foile de examen şi aşteptam acum să vină subiectele. Noi ne mai zâmbeam, na, eram sigure de ce ştiam, relax total. Apare o doamnă supraveghetor care începe să urle din toţi plămânii (nu am spus că toată treaba asta se defăşura după un scandal la bac, cum că nu-ştiu-câţi copii au încercat să copieze şi unii chiar au fost prinşi iar supraveghetorii pedepsiţi).

Eh, cum ziceam de doamna asta, şi ea cadru didactic, şi noi cadre didactice, dar nu atât de zeloase ca ea. Deci eram toţi în aceeaşi oală… Începe tanti asta să dea (a se citi “să ţipe” ) indicaţiile aferente unui aşa examen…că trebuie să evităm prescurtările pentru că se consideră “semne”, că trebuie să scriem numai cu pix sau cerneală albastră, că nu trebuie să facem “purceluşi” pe foi, să nu încercăm să copiem, să nu încercăm să mituim supraveghetorii etc., chestii pe care de altfel le ştiam, având în vedere prin câte examene trecusem până la momentul respectiv, examene ce nu fuseseră tocmai puţine.

Vin subiectele şi ni se dictează…Limba şi literatura română şi metodica predării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii. Ăsta era examenul pe care noi în dădeam, asta era ce noi trebuia să scriem într-un spaţiu relativ mic, în concluzie nu încăpea decât prescurtat sau dacă aveai un scris destul de mic încât să foloseşti lupa pentru a putea citi. Cum Carmen nu are nici scris foarte-foarte mic a folosit din grabă o mică prescurtare. La ea cuvântul GRĂDINIŢA a devenit GRĂD. Eh, atât i-a trebuit…. Apare doamna supraveghetor, se uită, se mai uită o dată şi începe să urle, din nou, din toţi plămânii… “Ce fel de cadre didactice sunteţi voi dacă nu respectaţi ce vă spun? Nu sunteţi capabile să scrieţi aşa cum vă spun…” And so on…

Pe mine mă luase un râs de nu mă mai puteam stăpâni. Vedem ura prietenei mele în ochi…Îmi dorea şi mie răul! Vedeam asta…

În fine, a primit Carmen a mea altă foaie, a scris cât de chircit a putut ea şi a reuşit să pună toată treaba aia de mai sus. În acest timp ajunge doamna supraveghetor la mine. Eu foarte mândră că am scris cu stiloul meu norocos, totul ca la carte, sau cel puţin aşa credeam eu la momentul respectiv. Carmen era cu ochii pe mine, doamna se holba la mine şi eu la ea şi îi vedeam ochii cum îi sar din orbite pe foaia mea! În momentul ăla începe să răcnească…

ea: “Eu am spus să scrieţi cu pix sau cerneală albastră! Ce e aici? De ce ai scris cu negru-verde, ce-o fi asta…?”

eu: “Dar e albastru!”

ea: “Cum să fie albastru? Nu se vede albastru!”

eu: “E stilou, e proastăt umplut, e normal să scrie un pic mai închis, e stiloul cu care scriu eu de ani de zile. La toate examenele am scris cu el şi nimeni nu mi-a zis nimic!

ea: “Mda, e dubios cum aţi trecut aceste examene fără să spună cineva ceva….”

Aaaaa, la faza asta mi s-a pus pata şi am luat-o şi eu la mişto, chiar dacă era o babă pe care trebuia să o respect. Aveam draci şi o vedeam pe Carmen cum râde aproape în hohote de mine… Era mulţumită că nu numai ea a fost pusă la zid!

Dar na, cum nu voiam să ies din examen, m-am conformat şi am schimbat stiloul meu norocos cu un pix de 1 leu…

Iar în mijlocul săptămânii

Cald! Foarte cald, dom’le!

Până la prânz totul a fost ok cu excepţia faptului că a trebuit să mă trezesc la 6.45. Dar, de pe la ora 11 când a început nebunia a fost groaznic. Agitaţie multă.

  • aflu că bilete la Metallica s-au epuizat şi că ultima şansă de a merge la concert a picat :((
  • stat aiurea la CCD pentru a depune un amărât de dosar.
  • un suc la City Mall (am uitat cum se numeşte terasa unde dai comanda, spui numele şi apoi te strigă ăia să-ţi iei comanda) binevenit pe căldura aia. Ne întrebam cu Iris dacă ne lăsăm numerele de telefon, mail-urile pe acolo, ni-l strigă şi p-ăla? :))
  • întors la CCD şi stat muuult acolo. De la 2 la 5! :| Mă calcă pe draci proasta organizare şi dezinformarea! Cât de tâmpit să fii să programezi aproximativ 400 de oameni într-o singură zi având experienţa anilor trecuţi?
  • tu, candidat, cum se face că nu ştii ce-ţi trebuie în dosarul ăla pentru concurs? :| Chiar nu ştii să citeşti informaţiile puse pe dispoziţia ta? Măcar ca material de informare poţi să le foloseşti…
  • plecat de acolo la 5 după-amiază după ce am stat de mi s-a acrit. Şi suferind cumplit de un rinichi! Deja mă simţeam ca o babă ce oftează prea des.
  • acum am ajuns să zac în pat pentru că durerea s-a acutizat şi calmantele pe care le-am luat până acum nu şi-au făcut efectul. Deja mi-e groază de ideea de medic, cu toate că vineri ghici unde am programare? Nu, nu la coafor ci la medic!

Până dimineaţă sper să mă simt mai bine ca să ma pot ridica din pat, din nou, la 6.45.

Încă o încercare de reformă în învățământ

Azi toate ziarele au scris despre intenția ministrului educației, Cristian Adomniței, de a face reforma în domeniul său. Cam târziu domnule ministru, nu credeți? Fiecare șef al MEC de după ’90 a încercat asta. Și ce au făcut? Ți se pare că s-a întâmplat ceva bun în învățământul românesc? …[mai departe]