
“Câtă vreme șeful meu pretinde că salariul meu este mare, pretind și eu că am multe de făcut”.
Primit pe mail

“Câtă vreme șeful meu pretinde că salariul meu este mare, pretind și eu că am multe de făcut”.
Primit pe mail
Numai ce am auzit o ştire cum că inspectorii ANPC, au descoperit că în câteva grădiniţe cu program prelungit numărul de copii din grupă depăşeşte cu mult norma propusă. Adică, o educatoare trebuie să se ocupe de MAXIM 20 de prichindei.
Păi, măi domnilor de la ANPC, ministere şi alte alea care vă ocupaţi cu treburi de genul ăsta! Unde mama naibii aţi fost până acum de nu aţi observat un aşa amănunt? Păi e amănunt, d-aia nu l-aţi băgat în seamă! Doooohhhh!
Pe teren situaţia stă cu totul altfel decât cum se vede din birourile distinşilor domni. Eu, de exemplu, am 26 de copii înscrişi din care 24 e media de prezenţă. Dar na, ce contează 4-6 copii în plus? În schimb, în alte grădiniţe numărul de copii înscrişi depăşeşte cu mult 30. Dureros. Mai ales că noul curriculum prevede câteva chestii aproapre irealizabile la nivel de grupă în aceste condiţii. Dar se pare că cei de sus merg pe principiul “Noi muncim, nu gândim!”
Rezolvarea? Poate se va gândi cineva să construiască spaţii pentru a soluţiona problema. Se pare că asta ar fi, nu există spaţii suficiente şi din cauza asta se suprapopulează grupele în grădiniţe.
Pentru că s-a pus cu atotputernicul Tăricelu’, pentru că nu a reuşit să i convingă pe senatori să renunţe la propunerea de a mării salariile din învăţământ cu 50, respectiv 70%, acum are de suferit. Dom’ prim-ministru i-a dat cu flit din scaunul de ministru al educaţiei şi cercetării.
În scurta sa carieră de ministru, Cristian Adomniţei a încercat o reformă în învăţământ, a încercat un blog de care nu i-a păsat prea mult şi s-a căsătorit. Eh, l-a pus dracu’ să facă asta pentru că dacă nu pleca cu un elicopter MIRA nu ar fi ajuns la propria nuntă
Se pare că şi ăsta a fost unul dintre motivele pentru care Tăriceanu l-a demis.
Ei bine, acum avem un nou ministru al educaţiei. Anton Anton. Sper să nu se repete în acţiuni şi demersuri precum îi e numele, o repetiţie.
Din bătrâni se spune că ăştia tineri care abia au ieşit de pe băncile şcolii habar nu au ce-i cu ei, nu trebuie să intre în câmpul muncii. Ei nu ştiu cum stă treaba, ei nu pot conduce o echipă, ei nu au experienţa necesară pentru a munci, practic. Bullshit!!!
Auzeam azi la ştiri că părinţii unor copii din clasa a III-a din nu ştiu ce şcoală de prin ţară nu mai vor să-şi lase copii la cursuri pentru că au o învăţătoare nouă, în locul unei venerabile doamne învăţătoare ieşite la pensie. Tipa de 19 ani, proaspăt absolventă de liceu pedagogic, deci cu studii în domeniu, venită la post în urma unui concurs naţional organizat de MEC. Problema doamnelor ţăţici mămici era de fapt că fata asta are doar 19 ani. “Ce experienţă are ea cu copiii?” întreba una dintre doamne. Păi măi doamnelor, de ce nu daţi o şansă fetei? De ce nu o lăsaţi să-şi facă treaba şi abia apoi, dacă nu vă convine, să săriţi de fund (a se citi cur) în sus. Aduceţi argumente valabile că ar trebui să plece şi nu aduceţi ca argument vârsta. Asta e irelevantă.
Din experinţa mea de până acum cu copiii, aceştia preferă un cadru didactic mai tânăr decât unul trecut prin viaţa, ca să spunem aşa. Nu spun că doamnele învăţătoare/ educatoare de vârstă înaintată nu ar fi cadre bune. din contră, noi ăştia tineri avem ce învăţa de la ele, dar, pentru Dumnezeu, lăsaţi-ne să ne facem treaba.