Azi sunt revoltată, indignată, scârbită și nu mai știu cum să definesc starea mea. De ce mi s-a întâmplat asta? Urmează să vă povestesc niște chestii pe care nu foarte multă le va înțelege. Poate sunt puțini cei care știu cum merg lucrurile în sistemul de învățământ, poate aveți frați, părinți, prieteni în sistem. Poate chiar voi sunteți sau urmează să intrați în învățământ. Poate nu vă interesează ce vreau eu să scriu aici… La modul cel mai serios o spun, cei cărora nu le pasă sunt rugați să nu citească mai departe. 
Așa… În urmă cu o lună și jumătate dădeam un examen de titularizare. Pe 15 iulie 2009. Timp de 4 ore am scris continuu, nu m-am oprit decât atunci când nu-mi mai simțeam mâna de la atâta scris. Am ieșit din examen după 4 ore și după o autoevaluare drastică, chiar foarte drastică a ceea ce scrisesem am ajuns la nota 8. După câteva zile se afișază rezultatele și aflu că am luat 9.55 și că sunt a cincea din 370 de persoane. Asta înseamnă titularizarea, ba chiar pe un post în Constanța, post pe care eu îl voi alege pentru că deh, sunt printre primii. Mă gândeasc că am evaluat prost și în ideea de a nu fi dezamăgită după ce aflu rezultatul. În fine, știi cum e psihicul omului în condiții de stres. Iar pentru mine examenul ăsta a fost unul pentru care m-am pregătit și chiar m-am stresat. Iar cine spune că profesorii care nu sunt capabili să ia o notă de titularizare e cel mai mare prost și nu a trecut niciodată printr-un examen de genul ăsta. E adevărat că în orice pădure există uscături și că sunt și oameni care nu au ce căuta acolo, dar hai totuși să nu-i băgăm pe toți în aceeași oală. Si hai să-ți dau doar un exemplu. Ce folos să iei nota maximă la examenul unic dacă tu la clasă ești varză, dacă atunci când apari în fața elevilor nu ești capabili să-i faci să te placă sau să fie atrași de materia pe care o predai?
După aflarea notelor, la alte câteva zile distanță a avut loc ședința publică pentru alegerea unui post titularizabil. Neavând posibilitatea alegerii unui post la grădinița la care sunt de 3 ani, acolo unde sunt copilașii mei, acolo unde m-am obișnuit și unde mă simt bine, am ales ce mi-a convenit la momentul respectiv, și anume un post la grădinița unde mi-am început eu activitatea cu 4 ani în urmă.
Cunoscând metodologia foarte bine, știam ce urmează să fac mai apoi. Urma să fac un dosar în care să atașez toate actele din care reiese activitatea mea din ultimii doi ani. Am făcut, mi s-au parafat toate cele necesare și am depus. Am așteptat și am primit punctajul pentru activitatea mea. 39 de puncte. Multe, bune, folositoare. Sunt a doua pe lista candidaților care doresc detașare.
Sedința pentru această etapă va fi pe 3 septembrie. Până atunci, adică 1 și 2, azi și mâine, trebuie să mă prezint acolo unde eu sunt titulară. Nimic de comentat, o fac, mă prezint cu bombonele și cu cafeluță că na, le cunosc pe doamnele de acolo de atâta timp, doar acolo am fost “inițiată” într-ale învățământului. Mă prezint la ora 9 pentru că așa știu eu că te prezinți în prima zi. Nu eu am făcut regula asta ci e de mult, transmisă din generație în generație. Urma să fie o zi de complezențe,”De la ce grădiniță vii?”, “Ce ai mai făcut?”, “Dar vaaaai, cât ai slăbit!” sau “Maică, o duci bine… Parcă te-ai mai împlinit un pic!”. Discuții d-alea de se poartă între femei, știți voi. Chestii de socializare.
Ajunsă acolo am anunțat că eu, practic, sunt în vizită și că punctajul pe care îl am îmi permite să-mi iau postul pe care mi-l doresc, să continui activitatea cu copiii mei și să fiu mai aproape de casă. Între timp, cum ziceam mai sus, momente intense de socializare. Așa am aflat atmosfera din grădiniță, am aflat cum se poartă directorul cu cadrele didactice. Nu m-a șocat mare lucru până în momentul în care mi s-a spus cum se adresează directorul, care este o EA. Apelative de genul “pizdulice” sau “capră” nu lipsesc din meniul zilnic, aberațiile și prostia de asemenea. Sincer, îmi este mie jenă că în sistemul ăsta există astfel de oameni care după părerea mea sunt de cea mai proastă factură și nu își merită locul în societate. Cred că e o dovadă maximă de curaj să stai la dispoziția unei astfel de persoane în condițiile în care tu chiar te-ai stresat și ai meritat jobul acela. E inadmisibil ca un om de genul ăsta să-ți scoată peri albi de la o vârstă atât de fragedă.
Mă bucur doar că nu o să am de a face cu ea și că mai am o singură zi de mers pe acolo. Mă întorc la ceea ce deja apreciez de 1000 de ori mai mult și înainte să îmi bat capul pentru orice prostie, mă voi gândi că poate exista și mai rău.
Sursă foto: jacomstephens.vox.com și istockphoto.com
