Mda… cam mult timp trecu de când nu am mai scriu și eu măcar un rând, dar din lipsa timpului m-am văzut nevoită să las baltă blogul un pic. Eh, acum cu note mari și forțe proaspete mă pun pe scris.
Am de scris despre oameni nerealiști, despre cât de naivă (ca să nu zic proastă de-a binelea) sunt eu și despre cum mă car eu peste câteva ore la Liberty Parade (for the first time in my life 
).
Se știe că peste tot în lume trebuie să existe un incompetent. Dar atâția incompetenți ca în țara asta nu cred că există nicăieri.
Mai rău e când acești oameni ocupă funcții importante într-o companie. Când de ei depinde bunul mers al lucrurilor, eficiența și randamentul angajaților sau al subordonaților e grav. De ce să nu fim practici și să cerem omului să-și facă treaba? De ce să îi ceri să facă rapoarte inutile, rapoarte care nu scot NIMIC în evidență, de ce îi dai termen de ~24 de ore pentru aceste rapoarte când știi că angajatul nu le va face? Doar ca să te afli în treabă, tu ca “șef”?
De ce să umilești oamenii punându-i în situații jenante? Vreți un exemplu? Șeful își pune subalternul să curețe o curte de iarbă cu ajutorul unei forfecuțe de mărime mijlocie. Cam ca aceea pe care o folosesc copiii de grădiniță în activitățile lor practice, și toate acestea se întâmplă pe o căldură infernală (~30°). Eh, ca șef te simți superior lor, și în mintea ta bolnavă consideri că asta e o modalitate de a le transmite că trebuie sa te respecte.
Ce fel de om ești tu dacă nu ești în stare să schimbi un cartuș de xerox? Adică … știi cum se face, dar nu TREBUIE să o faci tu când ai atâția angajați! Îți cam pică rangul dacă te înjosești într-atât încât să pui tu cu mânuța ta finuță un cartuș… Cum te poți numi manager daca tu îți pui colegii, DA colegii, pentru că asta îți sunt, să îți redacteze un text în WORD?
Și astea sunt doar câteva dintre exempele pe care le-am găsit acum. Ele sunt multe…
Hello, trezirea!!!! Managerul nu e omul care doar stă în spatele biroului și dă comenzi. El trebuie să se implice în întreaga activitate pentru ca lucrurile să mergă bine. El trebuie să facă echipă cu cei pe care în coordonează și nu să se creadă superior lor.
Mă gândesc așa… Când un om nu e sigur pe cunoștințele sale sau e conștient că nu poate conduce o echipă, singura lui soluție este să atace, să amenințe sau să umilească. Așa consideră că își impune respectul, ceea ce e TOTAL GREȘIT.
Ce te faci când ai o vârstă, eşti în câmpul muncii şi aici trebuie să prestezi cu un oarecare efort fizic? Evident, îţi îndeplineşti sarcinile de serviciu. Dar dacă brusc te ia o durere de şale şi munca nu mai poate fi efectuată? Aştepţi să vină cineva şi să-ţi facă treaba… Dar surpriză, n-are cine!!! Ce faci? Te plângi… Poate-poate i se face cuiva milă de tine şi îţi face treaba. 
Mă gândesc acu’… Să-mi pese sau nu? Hmmm…grea decizie. N-ar trebui pentru că atunci când tu ai avut ocazia ai urlat la mine fără să-ţi pese ca poate sunt atât de ameţită (şi nu vorbesc la figurat) încât nu mai ştiam de mine, ţi-ai băgat picioarele şi m-ai lăsat când chiar aveam nevoie de tine, nu ţi-a păsat că eu abia mai respir…
Scuteşte-mă! Fă-ţi treaba! Mă doare în c** că pe tine te doare spatele.
Zi de zi aud tot felul de chestii de la copiii mei. Despre unele am scris pe twitter pentru că eram prea ocupată să le scriu și pe blog, pe alte le-am spus mai departe pe mess și pe altele le țin pentru mine.
Să încep, zic!
Într-o zi cer unui copil să-mi dea exemple de cuvinte care încep cu sunetul P. Întâmplător, învățam să scriem litera și pentru a o putea recunoaște mai ușor, cel mai simplu mod pentru copii este ca aceștia să dea exemple de cuvinte ce încep cu sunetele resprective. Așadar, cer unuia să-mi spună un cuvânt cu sunetul P.
El: Pasăre.
Eu: Foarte bine! Mai spune-mi unul.
El: Păsărele.
Eu:Ok, bravo! Dar hai să lăsăm păsările, zi-mi un alt cuvânt. Ce-i drept, îl cam băgasem în ceață.
El (cu convingere): CIOARĂ!!!!
Reacția mea?!?! Ceva de genul WTF?!!? combinat cu un râs isteric. Mi-a fost milă de săracul copil, dar chiar nu mă așteptam să aud asta. Acu’ mă gândesc cum aș fi reacționat dacă puștiul era un pic mai spontan și îmi zicea răspunsul corect care începe cu P
Într-o altă zi, ideea a venit de la Ionuț, care m-a pus să-i întreb din ce e făcut săpunul. Mă pun și eu în mintea lui și îi întreb pe pici. Eh, răspunsurile au curs gârlă. De la flori, miros de flori, alt săpun, până la parfum și spumă… Răspunsul de la Ionuț nu a intârziat să apară. Acesta era “din clăbuc” 
Acum mă uit la Copiii spun lucruri trăsnite și o puștoaică zice că ea e frumoasă și deșteaptă. Pe lângă asta mai adaugă că fetele frumoase și deștepte sunt și DIFICILE. What is wrong with you woman?! Tu cu cine ții?
