Nu am avut timp şi chef să mai scriu. Dar nu am stat degeaba. Scriam cu ceva posturi înainte că cea mai importantă dorinţă ar fi sănătatea. Scriam despre cineva cu probleme de sănătate. Eh, nu doar am scris, dar împreună cu colegele mele de la grădi ne-am propus să organizăm o acţiune prin care să strângem câţiva bănuţi pentru Geanina. Si am organizat-o aşa de bine că în 4 ore s-au strâns peste 2000 de euro doar din mărţişoarele şi felicitările pe care copiii le-au confecţionat şi din dorinţa lor de a participa la spectacolul umanitar. Mulţi pici au dansat, au cântat, au spus poezii au arătat ce ştiu ei mai bine să facă şi s-au distrat alături de educatoarele lor doar pentru o cauză nobilă.

Noroc cu CTV, o televiziune constănţeană, că a mediatizat evenimentul şi pot să vă arăt cum a fost.

Am ajuns și la 1 decembrie. Mai e o lună până vine 2010 și realizez că anul ăsta nu am avut timp să scriu pe blog. Nu am avut nici chef și doar ca să pun filmulețe de pe youtube (deși am pus câteva ) am zis că nu e cazul.

Așadar urmează o lună faină care începe cu o zi liberă și cu certitudinea că voi lua un salariu cu 15,5% mai mic decât în alte luni ale anului. De mine o luăm de la capăt cu repetiții pentru serbarea de Crăciun, cu colinde noi pe care în 3 săptămâni trebuie să le învățăm, cu expresii în limba engleză, expresii specifice perioadei sărbătorilor, o să-l aștept pe Moș Nicolae cu ghetele curate că doar nu degeaba am fost cuminite un an întreg, o să-l aștept și pe Moș Crăciun pentru că și pentru asta am fost cuminte.  Deci Moșilor, ați auzit, da? Am fost cuminte! Poate vă faceți că plouă!

Ah, da! Am început deja să ascult colinde. Nu pentru că mi-ar plăcea ci pentru că o cere meseria. Am spus că trebuie să învăț cu copiii colinde noi că de cele vechi ne-am cam săturat. Așa… și i-am schimbat wallpaperul lui Bombonel, iar mâine o să-l schimb și la grădi. Pe Cenușăreasa o trimitem la SPA să se pregătească pentru sărbători și aducem un peisaj sau vedem noi ce pe desktop.

Ce, nu are logică ce am scris? Nu-i nimic… nici în capul meu nu e prea multă ordine

Frate, nu se poate ca după 30 de ani vechime în meseria pe care o ai, tu să nu ai absolut nimic bun, nici o idee despre ce înseamnă ce faci tu zilnic, nici măcar o boabă de idee despre ce înseamnă să întocmești un dosar personal. Tu, babă doamnă de 50 de ani, vii la mine, o mucoasă cu 5 ani de experiență să-ți spun ce trebuie să pui în nenorocitul  ala de dosar????? Vii și mă ții de vorbă aiurea doar ca să ce? Să pierzi vremea sau ce? Îmi răscoelști printre hârtiile mele, care și așa sunt varză de Bruxelles de răscolite ce sunt de mine, doar ca să vezi ce mai am?

Băi frate, mor când văd chestii d-astea! În loc să mă duc eu să cer detaliim, explicații și lămuriri, vine una care ar trebui să știe toate treburile astea și ma bate la cap zilnic. Are noroc că ai mei părinți și-au bătut capul să mă educe și nu fac nebunii d-astea care să streseze omul.

Am o colegă de birou de 5 luni…am o colegă de birou de 5 luni, care a făcut facultatea și masterul…am o colegă de birou de 5 luni, care a făcut facultatea și masterul și nu știe să scrie corect și să dea restart la calculator și cred că are și probleme în a înțelege pe cineva care vorbește cu ea. Să mă fac înțeleasă:

• ne-am început relația prin a-i explica 4 ore pe zi, timp de trei zile (consecutive) ce mare mămăligă se întâmplă la acel calculator minunat, adica trebuie să dai un search și să știi să scrii corect (proastă impresie am avut când am crezut că știe să scrie corect)
• după cele 3 zile au urmat niște momente foarte frumoase când a trebuit să o mai și las singură pe tură, am vrut să fiu drăguță (cum sunt eu de obicei ) și i-am zis să vină de dimineață ca să nu aibă prea multă bătaie de cap în tura de după-amiază. Fiind și eu om și având și eu nevoie de MAXIM două după-amieze libere pe săptămână, am stabilit ca eu să merg vineri și duminică de dimineață…de atunci a început calvarul
• primele ei ture de după-amiază au fost tragice atât pentru ea cât și pentru mine (și eu care mă bucuram că am scăpat de muncă, stau acasă și frec menta), mă suna pentru orice: cum fac aia, mi-a cerut X-ulescu aia și nu găsesc…amănunte, normale pentru cineva nou, nu și pentru cineva care nu știe să scrie, dar eu de unde să știu!?!?!?!

Într-una din zilele mele euforice (am fost dimineața la birou), mă găsesc eu cu sor’mea să facem piața, am fost noi, am făcut chestii trestii și când veneam noi spre casă, cu sarsanale cu tot, sună al meu telefon…guess who? țupriză sau nu, era COLEGA, care mă întreba cum să dea restart la calculator, am început eu cu sarsanalele în brațe, pe stradă, să-i explic omului cum să dea restart “apasă pe start, vezi ca e acolo jos shut down” și mă întrerupe spunându-mi că la calculatorul ei de acasă nu apare așa…Mama lui de windows, cine o fi inventat atâtea versiuni; i-am spus să cheme pe cineva să o ajute și… pa.

Am fost dezamăgită de “prietena” mea în momentul în care am aflat că de fapt Cernavodă se scrie Cerna Vodă, Medgidia se scrie Megidia, vis-a-vis se scrie vizavii etc., etc. și nu știu dacă i-a zis cineva până acum, dar mie îmi este rușine să-i spun că nu scrie corect.

Și cum ziceam destul de sugestiv, astăzi am aflat ultima ei “năzdrăvănie”…umblând eu prin minunatele foldere din diabolicul calculator de la muncă, am văzut unul care se numea “SUGESTIV OLIMPIC”, mi-am dat seama că n-am pe cine să întreb ce înseamnă și de ce se numește așa ies și eu ca omul la o țigară pe hol cu ai mei colegi, ca să mai treacă timpul. Unul dintre colegii mei mă întreabă dacă știu faza cu SUGESTIV, după care începe să-mi explice cum una dintre șefele mele i-a cerut mândrei niște poze cu un băiat olimpic la ce știa el mai bine într-un folder care folder să se numească, sugestiv, olimpic. Dar colega mea cum e o drăguță și nu vrea să supere pe nimeni l-a numit “SUGESTIV OLIMPIC”. Concluzia colegilor a fost că ea este un extraterestru care a venit să ne analizeze, să vadă cum stăm la capitolul nervi, după care să se întoarcă la ea/el acasă, să le povestească ălora de acolo și să vină peste noi să ne cotropească…de aceea colectivul îi transmite cu toată sinceritatea și simpatia “E.T. go home and stay there!!!!!!!”

Așa… În urmă cu o lună și jumătate dădeam un examen de titularizare. Pe 15 iulie 2009. Timp de 4 ore am scris continuu, nu m-am oprit decât atunci când nu-mi mai simțeam mâna de la atâta scris. Am ieșit din examen după 4 ore și după o autoevaluare drastică, chiar foarte drastică a ceea ce scrisesem am ajuns la nota 8. După câteva zile se afișază rezultatele și aflu că am luat 9.55 și că sunt a cincea din 370 de persoane. Asta înseamnă titularizarea, ba chiar pe un post în Constanța, post pe care eu îl voi alege pentru că deh, sunt printre primii. Mă gândeasc că am evaluat prost și în ideea de a nu fi dezamăgită după ce aflu rezultatul. În fine, știi cum e psihicul omului în condiții de stres. Iar pentru mine examenul ăsta a fost unul pentru care m-am pregătit și chiar m-am stresat. Iar cine spune că profesorii care nu sunt capabili să ia o notă de titularizare e cel mai mare prost și nu a trecut niciodată printr-un examen de genul ăsta. E adevărat că în orice pădure există uscături și că sunt și oameni care nu au ce căuta acolo, dar hai totuși să nu-i băgăm pe toți în aceeași oală. Si hai să-ți dau doar un exemplu. Ce folos să iei nota maximă la examenul unic dacă tu la clasă ești varză, dacă atunci când apari în fața elevilor nu ești capabili să-i faci să te placă sau să fie atrași de materia pe care o predai?

După aflarea notelor, la alte câteva zile distanță a avut loc ședința publică pentru alegerea unui post titularizabil. Neavând posibilitatea alegerii unui post la grădinița la care sunt de 3 ani, acolo unde sunt copilașii mei, acolo unde m-am obișnuit și unde mă simt bine, am ales ce mi-a convenit la momentul respectiv, și anume un post la grădinița unde mi-am început eu activitatea cu 4 ani în urmă.

Cunoscând metodologia foarte bine, știam ce urmează să fac mai apoi. Urma să fac un dosar în care să atașez toate actele din care reiese activitatea mea din ultimii doi ani. Am făcut, mi s-au parafat toate cele necesare și am depus. Am așteptat și am primit punctajul pentru activitatea mea. 39 de puncte. Multe, bune, folositoare. Sunt a doua pe lista candidaților care doresc detașare.

Sedința pentru această etapă va fi pe 3 septembrie. Până atunci, adică 1 și 2, azi și mâine, trebuie să mă prezint acolo unde eu sunt titulară. Nimic de comentat, o fac, mă prezint cu bombonele și cu cafeluță că na, le cunosc pe doamnele de acolo de atâta timp, doar acolo am fost “inițiată” într-ale învățământului. Mă prezint la ora 9 pentru că așa știu eu că te prezinți în prima zi. Nu eu am făcut regula asta ci e de mult, transmisă din generație în generație. Urma să fie o zi de complezențe,”De la ce grădiniță vii?”, “Ce ai mai făcut?”, “Dar vaaaai, cât ai slăbit!” sau “Maică, o duci bine… Parcă te-ai mai împlinit un pic!”. Discuții d-alea de se poartă între femei, știți voi. Chestii de socializare.

Ajunsă acolo am anunțat că eu, practic, sunt în vizită și că punctajul pe care îl am îmi permite să-mi iau postul pe care mi-l doresc, să continui activitatea cu copiii mei și să fiu mai aproape de casă. Între timp, cum ziceam mai sus, momente intense de socializare. Așa am aflat atmosfera din grădiniță, am aflat cum se poartă directorul cu cadrele didactice. Nu m-a șocat mare lucru până în momentul în care mi s-a spus cum se adresează directorul, care este o EA. Apelative de genul “pizdulice” sau “capră” nu lipsesc din meniul zilnic, aberațiile și prostia de asemenea. Sincer, îmi este mie jenă că în sistemul ăsta există astfel de oameni care după părerea mea sunt de cea mai proastă factură și nu își merită locul în societate. Cred că e o dovadă maximă de curaj să stai la dispoziția unei astfel de persoane în condițiile în care tu chiar te-ai stresat și ai meritat jobul acela. E inadmisibil ca un om de genul ăsta să-ți scoată peri albi de la o vârstă atât de fragedă.

Mă bucur doar că nu o să am de a face cu ea și că mai am o singură zi de mers pe acolo. Mă întorc la ceea ce deja apreciez de 1000 de ori mai mult și înainte să îmi bat capul pentru orice prostie, mă voi gândi că poate exista și mai rău.

Sursă foto: jacomstephens.vox.com și istockphoto.com

Pentru că mi se schimbă statutul de la 1 septembrie și pentru că vreau să știu și mai multe despre cum trebuie să procedez în anumite situații, m-ai făcut cont pe un forum dedicat cadrelor didactice. Încă nu am ajuns să schimbăm rețete de bucătărie, în schimb am aflat foarte repede schimbări de metodologie, m-au lămurit oameni cu multă experiență despre lucrurile pe care inspectoratul școlar nu a fost capabil să mă lămurească, am aflat cum se desfășoară procesul instructiv-educativ în alte părți ale țării.

Pe lângă toate astea am aflat și că unii oameni, cadre didactice debutante sau cu experiență încă nu au învățat să scrie corect. Li s-a atras atenția unora și au venit cu următoarea replică :

“Nu sunteți pe forumul ăsta ca să vânati greșeli de ortografie ci ca să ajutați și să lămuriți dacă sunteți capabili”.

Total de acord. Daaaaar, pentru că există un “dar” și e al naibii de mare mă gândesc eu că forumul ăla chiar de e dedicat profesorilor, poate la un moment dat va intra și un elev curios sau poate un părinte curios. Ceea ce s-a și întâmplat la un moment dat. Un elev de 13 ani atrăgea atenția unui profesor cum că acesta nu știe că scrie corect.

E inadmisibil să-ți dorești o carieră în învățământ și să omiți lucrul cel mai important care te caracterizează ca și cadru didactic.

am fost si eu la scoala la care am prins post si directorul foarte amabil mia zis ca daca vreau sa renunt nui nici o problema ca vine deja cineva in locul meu si ca daca nu ma prezentam pana vinerea asta la post il declara liber.oricum cred k toate astea lea facut sa vada cum reactionez dupa ce am stat de vorba un pic cu el sa mai dat pe brazda.orikum se vede treaba ca deja a inceput runda a 2 de aranjamente si altele

Acesta este doar unul dintre exemple. Sincer, dacă aș fi în locul acelui om, mi-ar fi RUSINE să spun că sunt profesor. Chiar de ai un nickname, chiar de nu te știe nimeni pe forumul ăla, totuși intri și postezi în calitate de profesor, e inadmisibil să existe astfel de greșeli.

Apoi, cum poți pretinde să ai elevi model, când tu însuți nu ești un model pentru ei? Cum pretinzi să ai olimpici când nu are cine să-i îndrume?

Morala: Nici să nu-ţi treacă prin cap să fii o Furnicuţă productivă şi fericită. E de preferat să fii incompetent şi nefolositor. Incompetenţii nu au nevoie de supraveghetor… – toată lumea îşi dă seama de ce. Şi dacă, în ciuda “eforturilor” tale, eşti productiv, să nu arăţi pentru nimic în lume că eşti fericit. Asta nu ţi se va ierta! Dar dacă, în ciuda celor de mai sus, te încăpăţânezi să fii o FURNICUŢĂ PRODUCTIVĂ ŞI FERICITĂ, lucrează pe cont propriu, astfel încât să nu ţii în cârcă bondari, scarabei, păianjeni, gândaci, greieri şi bufniţe în felul acesta.

PS: Înlocuiți, vă rog cuvântul furnicuță cu PROFESOR, bondar cu MINISTRUL EDUCAȚIEI și greier, scarabeu etc -INSPECTORI

Povestea este scrisă de Codrutu, utilizator al forumului edu.ro. Cam așa văd cadrele didactice situația actuală din sistemul de învățământ românesc.

Dintr-o greșeală pur omenească, vreau eu să cred, deși bănuiesc că nu e chiar așa, dar îmi cam place să mă mint, am aflat pur întâmplător niște treburi. Nu tocmai plăcute pentru mine…

Unii chiar spun lucruri imbecile, lucruri fără temei.

Frate, nu știi să folosești internetul ca să verifici o informație?! Atunci taci dracu’ din gură și nu împrăștia prostii în stânga și-n dreapta.

How stupid are you people?

Am de scris despre oameni nerealiști, despre cât de naivă (ca să nu zic proastă de-a binelea) sunt eu și despre cum mă car eu peste câteva ore la Liberty Parade (for the first time in my life ).

Mai rău e când acești oameni ocupă funcții importante într-o companie. Când de ei depinde bunul mers al lucrurilor, eficiența și randamentul angajaților sau al subordonaților e grav. De ce să nu fim practici și să cerem omului să-și facă treaba? De ce să îi ceri să facă rapoarte inutile, rapoarte care nu scot NIMIC în evidență, de ce îi dai termen de ~24 de ore pentru aceste rapoarte când știi că angajatul nu le va face? Doar ca să te afli în treabă, tu ca “șef”?

De ce să umilești oamenii punându-i în situații jenante? Vreți un exemplu? Șeful își pune subalternul să curețe o curte de iarbă cu ajutorul unei forfecuțe de mărime mijlocie. Cam ca aceea pe care o folosesc copiii de grădiniță în activitățile lor practice, și toate acestea se întâmplă pe o căldură infernală (~30°). Eh, ca șef te simți superior lor, și în mintea ta bolnavă consideri că asta e o modalitate de a le transmite că trebuie sa te respecte.

Ce fel de om ești tu dacă nu ești în stare să schimbi un cartuș de xerox? Adică … știi cum se face, dar nu TREBUIE să o faci tu când ai atâția angajați! Îți cam pică rangul dacă te înjosești într-atât încât să pui tu cu mânuța ta finuță un cartuș… Cum te poți numi manager daca tu îți pui colegii, DA colegii, pentru că asta îți sunt, să îți redacteze un text în WORD?

Și astea sunt doar câteva dintre exempele pe care le-am găsit acum. Ele sunt multe…

Hello, trezirea!!!! Managerul nu e omul care doar stă în spatele biroului și dă comenzi. El trebuie să se implice  în întreaga activitate pentru ca lucrurile să mergă bine. El trebuie să facă echipă cu cei pe care în coordonează și nu să se creadă superior lor.

Mă gândesc așa… Când un om nu e sigur pe cunoștințele sale sau e conștient că nu poate conduce o echipă, singura lui soluție este să atace, să amenințe sau să umilească. Așa consideră că își impune respectul, ceea ce e TOTAL GREȘIT.