It’s my world

Islamul interzice femeii multe lucruri pe care occidentalii le considera ca fiind absolut normale. Islamul impune lucruri ce trebuie să vină de la sine. Exploatarea femeii face parte din rutina zilnică. Nu sunt eu o feministă convinsă , dar atunci când văd că unor femei li se întâmplă lucruri aberante, de exemplu, hai să-i luăm gâtul pentru că nu a vrut să se mărite la 11 ani, chiar e anormal. În anii 2000, islamul încă este foarte strict în ceea ce privește statutul femeii în societate. Un film șocant îți va demonstra asta. Privește-l:

via Sergiu Birzu

Viața e nedreaptă, asta o știm toți. Dar când toate lucrurile rele se întâmplă unui copil parcă e mai dureros.

Lucrând în învățămât am avut contact înotdeauna cu copii cu probleme de toate felurile. Este obligatoriu ca ei să fie integrați în colectivitate. Socializarea este foarte importantă. În primul an de învățământ am avut la grupă un copilaș cu probleme locomotorii, cu spasmofilie. Tratamentele l-au ajutat să se facă bine cât de cât și la 5 anișor, crizele deveniseră tot mai rare. Intrarea în colectivitate a fost o ocazie bună de socializare.

Carmen, a avut și ea la grupă anul trecut un băiețel cu probleme de sănătate. Bogdan-Andrei este un copil de 5 ani diagnosticat cu ECI - Parapareză spastică, retard în dezvoltare cu aprox. 8-10 luni. Mai grav e că există încă în societatea noastră persoane care consideră că primirea în colectivitate a unui copil bolanv afectează buna dezvoltare a celorlalți. Asta e o mare porcărie, în nici un caz nu e afectată dezvoltarea celorlalți ci învață să fie toleranți și să-i accepte pe cei ce sunt un pic diferiți.

El e Bogdan-Andrei și aici găsești povestea lui.

Mă uit pe B1 Tv și nu pot să cred ce se întâmplă și cât de nedreaptă este viața. Nu că nu aș fi știut asta, dar mi se confirmă încă o dată că pericolul ne așteaptă după colț, că oricând poate să ne cadă o cărămidă în cap și să crăpăm, că nu totul e roz și că trecem și prin situații dureroase.

Ascult povestea Biancăi Brad, o femeie frumoasă, fostă Miss România, care a pierdut o sarcină în luna a noua. Groaznic, să duci o sarcină până în ultima lună și să afli, la un control de rutină că bebele e fără viață în tine. Să fii entuziasmată și să îi pregătești camera și să afli că nu-l vei mai avea… Nu pot decât să-mi imaginez cum e, trauma pe care o suferi e de nedescris, e îngrozitor. Poate chiar mai traumatizant decât un avort pe care de cele mai multe ori îl faci pentru că îți dorești. O sarcină nu se pierde din motive de genul ăsta si pur și simplu se întâmplă.

Încep să mă gândesc serios la chestia asta și la ce risc se expune o femeie în momentul în care alege să facă un copil. Mă gândesc că într-o zi poți fi fericită și entuziasmată și în ziua următoare să clachezi, să fii la pământ, să înnebunești. Pentru că practic, treci prin momente de nebunie în momentul în care afli că sarcina e pierdută lă o lună atât de înaintată.

M-a impresionat atât de tare povestea femeii ăsteia că am căzut rău pe gânduri. Se spune că dacă nu ai un copil în viața asta pe degeaba ai trăit, ai respirat aerul degeaba. Dar dacă ți se întâmplă o chestie de genul ăsta ce mai zici?!?

Pe un forum se discută  încă pe tema asta:

“Bianca a trecut recent printr-o experiență cutremuratoare. Bianca a pierdut cel de-al doilea copil, o fetiță, în ultima luna de sarcină. Revista “Story” a dezvăluit în ultimul număr că aceasta a suferit un șoc atat de puternic, încât a fost nevoită să treacă printr-o perioadă de recuperare departe de casă în care îi pregătise deja micuței camera. Trauma a fost cu atat mai mare cu cât nimeni nu și-a putut explica tragedia petrecută la sfârșitul lunii mai, mai ales că toate analizele și ecografiile făcute pe perioada sarcinii au fost perfecte.”

Așadar, mi-e groază să mă gândesc prin ce trece o femeie într-o situație de genul ăsta. Mi-e groază!