It’s my world

Azi se împlineşte un an. Un an în care ne-am fost alături unul altuia, un an în care ne-am bucurat pentru starea de bine a celuilalt, un an în care ne-am sprijinit şi în care ne-am ascultat bucuriile şi tristeţile. Un an în care ne-am sfătuit sau ne-am certat sau poate ne-am supărat şi nu ne-am vorbit.

A trecut un an de încercări, unele reuşite, altele nu. Fiecare cu norocul său! Un an în care ne-am vizitat, un an în care am vorbit zi de zi numai pentru a şti dacă celălalt e bine sau doar aşa, din lipsă de ocupaţie. Un an în care am învăţat multe, eu una, am învăţat multe.

Nu ştiu ce se va întâmpla de acum înainte. Se spune că prietenii adevăraţi îţi sunt alături, no mater what! Vom trăi şi vom vedea. Nu pot decât să-i mulţumesc că există!

Şi-a făcut azi deschiderea cu lume multă şi un concert Holograf undeva de la ora 14. Eu având vedere spre parc, am avut parte de multă agitaţie, claxoane, maşini, oameni mulţi…. Deci nebunie curată a fost azi la mine în zonă.

În fine, am auzit din casă cum au cântat Holograf! Avantaj eu pentru că am evitat să stau înghesuită şi să fiu călcată pe picioare.

Pe seară, la propunerea lui Carmen, am fost să vedem cum stă treaba pe acolo, ce magazine sunt pentru că asta ne interesa pe noi. De la intrare am concluzionat că deschiderea s-a făcut forţat şi zic asta pentru că parcarea nu este încă pavată în totalitate.

Tot de la intrare, dar acum e vorba despre intrarea în mall, observi că păşeşti pe piatră cubică, un real dezavantaj pentru piţipoance. Frate, dacă alea au toc cui e vai de ele! Îşi rup picioarele sau cum a zis Sorin, învaţă the piţiponc style walk încă de afară.

Hai să trecem şi la interior. Aici nu toate magazinele sunt gata, încă se lucrează în spatele foliilor de plastic, se dă cu var, se dă cu mopul, se aşează marfă în rafturi. Cablurile pentru panourile firmelor sau pentru becuri atârnă încă din tavan şi nu dau o imagine tocmai bună noului mall. Podeaua încă e plină de var şi de alte urme ale construcţiei colosale. Da, e mare! E imens!

În fine, dacă am reauzit melodiilor celor de la Holograf din casă, pe Andreea Bălan am văzut-o live! Ce să mai, fata face show, se pricepe. A încercat un live, dar nu a ieşit tocmai bine! Dar nu sunt eu în măsură să vorbesc despre muzică chiar dacă mai cânt din când în când. La concert au asistat copii, mămici, tătici, bunici, piţipoance, cocălari gelaţi şi frezaţi, prinţese cu ciorapi plasă şi cu pantofi cu toc cui, blonde, brune, creţe sau îndreptate cu placa, toate pregătite pentru a-şi petrece după-amiaza la mall!

Se mai preconiza un recital Anda Adam şi unul al Anei Lesko, parcă! Cine dracu să mai stea să le vadă şi pe astea două. Am plecat gândindu-ne ce frumos a fost la mall! NOT!!!!

Adaptăm un pic proverbul cu bătrânii? Hai să spunem “cine nu are un prieten să-şi cumpere!” E bun la casa omului ! Uite de ce…

Astăzi Mâţ a avut musafiri. Pe Gogu, un bichon de vreun an tare drăguţ. Eh, am mai spus că eu am un monstru mic, adică Mâţ al meu. Am spus că mai nou mi se pare că latră? Ori sunt eu paranoică, ori pisicul meu învaţă limbi străine. O fi autodidact?

În fine, vizita lui Goguţu de azi a fost tare interesantă pentru că Mâţ nu mai văzuse un căţel de câteva luni ( vreo 3) şi azi s-a speriat şi iniţial s-a băgat sub pat de unde l-am scos cu forţă. A vrut să sară la bătaie, dar nu a reuşit decât să zgârie un pic. Apoi şi-a găsit loc sub un scaun şi a stat acolo mai mult sau mai puţin liniştit urmărind cum Goguţ îi invadează teritoriul, cum îi ia jucăriile, cum era în centrul atenţiei. Normal că a încercat să apere lucrurile care îi aparţin, s-a înfoiat, a mieunat, a zgâriat… Deci am un mâţ cu personalitate!

Cam aşa arătau Mâţ şi Gogu face to face! Unul înfoiat , gata să lovească şi celălalt nepăsător .