It's my world

E concediu, e cald, în casă e răcoare şi bine. Unii se duc să se prăjească pe plajă, la un miliard douăsuteoptzecişişapte de grade celsius. Cââââh!

Până în august când trebuie  să dau pe la grădi am plănuit să fac multe lucruri. Unul dintre ele e curăţenia generală pe care o voi face noaptea dacă mai continuă cu temperaturile astea insuportabile. O să ajung şi eu să spun că dau cu aspiratorul undeva în intervalul 4-6 dimineaţa Dar voi încerca să aspir pe silenţios.

Îmi urez leneveală plăcută că numai asta am făcut ieri şi cred că şi azi, deşi nu prea mai pot sta aiurea. Vreau să gătesc ceva  Nu ştiu ce, dar mai caut.

Nu, la plajă nu mă voi duce, poate doar aşa… pentru o plimbare pe răcoare.

Numai mie mi se pare că nu are nicio logică ce am scris până acum?

Adică mare. Atât de mare că m-am speriat când l-am văzut. Mi-am zis că nimeni nu poate mânca o asemenea nebunie de şniţel. Dar cineva, lihnit de foame, reuşeşte.

Când am plecat spre Viena, mi-am propus să vizitez cam tot ce se poate vizita, dar ploaia şi frigul ne-au dat planurile peste cap şi am reuşit să vedem cam jumătate din ce era pe listă. Printre vizite, îmi propusesem să degust cam ce ştiam eu că e de acolo, de la mama lui: ştrudelul şi şniţelul. Ştrudelul era frumos de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti, dar trebuia mâncat. După ce a trecut prin şedinţe foto din toate unghiurile, am purces la halirea lui. Bă frate, o bunătate de ştrudel. Acum trec pe lângă patiserii şi când văd câte o coptură românească îi plâng de milă că nu a apucat să-şi vadă surata originală.

Şniţelul…. Oh da, el şnitelul vienez… Numai când îmi aduc aminte cum stătea el aşa frumos pe farfurie cu un sfert de lămâie pe mijloc şi cu o salată de cartofi alături îmi curge o băluţă în colţul gurii. Acum ajunsă acasă, am zis să văd şi eu cum naiba ajug austriecii să facă un ditamai şniţeloiul dintr-o bucăţică de carne, după ce am făcut noi diverse presupuneri până să-l vedem. Ba că bat ăia un pui întreg până îl frăgezesc şi îl aplatizează, ba că e juma de purcel bătut şi bine prăjit.  Aşa că m-am pus pe căutat şi printre o mulţime de articole şi filmuleţe despre celebra prăjeală, am găsit şi un filmuleţ un engleză iar reacţia pe care o au cei doi din film am avut-o noi la venirea comenzii la Figlmuller. 

Şi aici pentru cei care pricep germana, care pentru mine e o limbă imposibilă.

De vreo oră stăm la o terasă şi contemplăm ploaia de Viena. Mă, e altfel ce-i drept. E ploaie de capitală europeană pe bune. Deşi am înţeles că şi la Constanţa plouă. Hmmm… nu prea se cade să pun în acelaşi post Constanţa şi Viena pentru că nu se compară. Mă rog, nu există termen de comparaţie, dar dacă tot trebuie să ne întoarcem, hai să scriem. Să fie ultima dată, zic!

Aşa… Cum ziceam… Suntem la terasa asta cu specialităţi preponderent asiatice şi aşteptăm să vină ora plecării sper aeroport.

A fost super tare, frate! Ne-am plimbat, am mâncat, am vizitat, am râs cât pentru un an şi am făcut poze multe. Nicuşor şi-a făcut treaba aşa cum se cădea să o facă şi cum mă aşteptam de altfel. Am mers de ne-au durut picoarele, dar a meritat din plin. Am cheltuit şi ceva bănuţi, evident pe shopping aşa cum era normal pentru mine.

Ne-a cam udat ploaia care a fost destul de stresantă şi frigul austriac. Noi fiind obişnuiţi cu cele 20ºC de la Constanţa, am fost primiţi cu maxim 13ºC şi un vânt urât de tot.

PS. Postul ăsta trebuia publicat ieri, dar cum la un moment dat a trebuit să dispărem de acolo că venise taximan Boban să ne ia… Apare azi când deja am ajuns acasă.