Păi nu am făcut mare lucru, decât că am băut-o! Si am băut pentru că mi-a plăcut gustul, nu pentru că mi-ar fi făcut ceva, gen trezire (la realitate), dat de energie sau mai ştiu eu ce alt fel de dătător de viaţă. Nu, am băut pentru că mi-a plăcut. Am început să beau pe la vreo 20-21 de ani, deci cu vreo 8 ani în urmă. Si nu am băut zilnic, doar atunci când îmi era poftă. Erau săptămâni când nu beam niciun strop.
Cu câteva luni în urmă mi-am propus să nu beau, aşa cum mi-am propus să nu mă mai vopsesc 
M-am ţinut vreo două zile de treaba cu băutul cafelei, cu vopsitul încă mă ţin pe poziţii 
Eh, şi în zilele alea de non-coffee days am avut nişte dureri de cap îngrozitoare. Am zis că poate am vreo problemă la cap, ceva, că altfel nu-mi explicam durerile. După 3 zile, nu am mai rezistat şi am băut cafea. Buuuuum, capul era bine merci, nu mă durea. Deeeeeci, am depistat sursa durerilor de cap.
Zilele trecute nu am avut timp să-mi beau cafeaua aşa că pe la prânz parcă aveam un butoi pe umeri în loc de cap.
Aşa am realizat eu că sunt dependentă de cafea. Cu timpul ne-am dotat cu diferite aparate de făcut cafea. De la esspresor d-ăla de pus pe flacăra, la presă franceză şi mai noi avem un esspresor electric. Asta îmi place cel mai mult pentru că e foarte comod şi foarte simplu de folosit.
Deci, recunosc că sunt dependentă de cafea şi că-mi place să o beau şi că prea curând nu o să mă las de ea.
O fi bine, o fi rău? Nu ştiu. Dar mai devreme Ionuţ îmi zice: