1. De ce vrei să câştigi bani pe Internet?

Pentru că îmi trebuiesc banii, pentru că vreau să învăţ să fac asta, pentru că pot. E o metodă nouă pentru tineri şi incredibilă, chiar imposibilă, pentru generaţia părinţilor şi bunicilor noştri. E relativ uşor, fără să te bată soarele în cap şi şeful la cap.

2. Care este cea mai mare grijă în privinţa câştigului de bani pe Internet?

Că subiectele propuse spre a fi citite şi comentate nu ar fi pe placul celor care reprezintă majoritatea utilizatorilor de internet în România. Aş putea să scriu despre învăţământ- domeniul meu de activitate- la nesfârşit, despre problemele care există în sistem şi despre ce s-ar putea face pentru a le înlătura, dar copilul de 15 ani ca intră să citească ce scriu, nu va fi interesat de subiect.

3. De ce vrei să înveţi Internet Marketing?

Internet Marketingul este funtamental în sporirea câştigului banilor prin aceast mijloc. Si aici, cât şi în marketingul tradiţional, cei 4P sunt esenţiali. Astfel, e imperios necesar să cunosc detalii despre modul cum îmi plasez şi cum îmi promovez produsul, articolul pe blog în speţă, dar trebuie cunoscut şi modul în care stabilesc preţul său. De aici reies veniturile şi acumularea experineţei pentru proiecte viitoare.

4. Care este cel mai important lucru în Internet Marketing pentru tine?

Este cea mai eficientă metodă de promovare a unui produs. Având în vedere că România este una din ţările în care conexiunea la internet este foarte ieftină, o mare parte a populaţiei are acces la internet şi este principala sursă de informare. Oricine are acces la internet, poate confirma că a căutat detalii despre un produs anume pe internet şi apoi din alte surse. Aşadar, internet marketingul este o componentă majoră, poate chiar decisivă în ceea ce priveşte câştigul banilor pe internet.

5. Ce anume vrei să înveţi despre câştigul banilor pe Internet?

Primul lucru pe care vreau să-l cunosc este cum aş putea să-mi protejez produsul. In cazul meu, articolul de pe blog. Nu puţine au fost cazurile în care “jurnaliştii” au folosit metoda copy-paste în presa online. Articole ale bloggerilor au fost folosite cu numele ziaristului.

Al doilea lucru pe care vreau să-l învăţ este tot ceea ce însemnă marketing online. Doar aşa pot avea ceea ce îmi doresc. Doar aşa se pot câştiga bani pe internet.

La un moment dat, cum stăteam noi, vedem un puşti care se tot hlizea cu părinţii la o masă alăturată. Lângă masa lor, la o alta erau vreo 5 tipe, numai una şi una, pregătite de o seară în oraş-fuste scurte, bluziţe decoltate, pantofiori înalţi…na, ca de club. Puştiulică de care zic, nu avea mai mult de 4 ani. Fetele despre care voi povesti nu aveau mai mult de 22-23 de ani fiecare.

Eh, şi cum se hlizea copilul, ajunge să se hlizească şi la ele… De aici totul devine interesant pentru că el s-a lipit de un fresh de portocale (deh, fetele erau în plină dezvoltare al instictului matern şi au simţit nevoia să-l răsfeţe) şi de nişte poze cu tipele. Care mai de care mai zâmbăreaţă, care mai de care să facă mai multe poze cu el, deh, era simpatic, care mai de care să îl ţină mai mult în braţe. Toată treaba s-a întâmplat cam în interval de o oră.

Dacă nu aş fi văzut-o pe mama copilului, aş fi crezut că tatăl a ieşit la agăţat. Spun asta pentru că după ce fiul s-a dat in spectacol, a început să se bage în seamă tati cu intervenţii de genul:

“Ia spune tu tati, la ce canal te uiţi tu acasă?”

“La TVR Info şi la Discovery!”

Wooooow, toate au picat pe spate şi tati fericit nevoie mare că fecioraşu’ a agăţat 5 dintr-o dată. Mai că îl putea numi croitoraşul cel viteaz dacă îi ştia viitorul la nomentul naşterii Ştiţi voi, ăla cu “7 dintr-o lovitură”

Interesantă era atitudinea mamei care nu s-a băgat în niciun fel în toată povestea.

Analizând noi situaţia, am ajuns la concluzia că un bărbat agaţă foarte uşor dacă are la îndemână un copil sau un căţel. Ar merge o afacere de genul ăsta, au spus ei. Cu sloganul: “Noi vă garantăm succesul dacă închiriaţi copilul/căţelul!”

Poate postul vi se pare răutăcios, dar chiar nu e, eu am mai mulţi copii decât au ele . Deci pe mine mă agaţă zilnic (când sunt la grădi) mai multi băieţi Iar când nu sunt la grădi, mă agaţă unul singur. Dar bun!

Deşi …dacă mă gândesc mai bine, băieţii, Ionuţ şi Manfredi, şi-ar fi dorit să fie în locul celui mic. Mai un suc, mai un pupic, mai o poză, mai o mână aşezată strategic pe undeva pe acolo… Eh, aşa trece vremea

Până în august când trebuie  să dau pe la grădi am plănuit să fac multe lucruri. Unul dintre ele e curăţenia generală pe care o voi face noaptea dacă mai continuă cu temperaturile astea insuportabile. O să ajung şi eu să spun că dau cu aspiratorul undeva în intervalul 4-6 dimineaţa Dar voi încerca să aspir pe silenţios.

Îmi urez leneveală plăcută că numai asta am făcut ieri şi cred că şi azi, deşi nu prea mai pot sta aiurea. Vreau să gătesc ceva  Nu ştiu ce, dar mai caut.

Nu, la plajă nu mă voi duce, poate doar aşa… pentru o plimbare pe răcoare.

Numai mie mi se pare că nu are nicio logică ce am scris până acum?

Când am plecat spre Viena, mi-am propus să vizitez cam tot ce se poate vizita, dar ploaia şi frigul ne-au dat planurile peste cap şi am reuşit să vedem cam jumătate din ce era pe listă. Printre vizite, îmi propusesem să degust cam ce ştiam eu că e de acolo, de la mama lui: ştrudelul şi şniţelul. Ştrudelul era frumos de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti, dar trebuia mâncat. După ce a trecut prin şedinţe foto din toate unghiurile, am purces la halirea lui. Bă frate, o bunătate de ştrudel. Acum trec pe lângă patiserii şi când văd câte o coptură românească îi plâng de milă că nu a apucat să-şi vadă surata originală.

Şniţelul…. Oh da, el şnitelul vienez… Numai când îmi aduc aminte cum stătea el aşa frumos pe farfurie cu un sfert de lămâie pe mijloc şi cu o salată de cartofi alături îmi curge o băluţă în colţul gurii. Acum ajunsă acasă, am zis să văd şi eu cum naiba ajug austriecii să facă un ditamai şniţeloiul dintr-o bucăţică de carne, după ce am făcut noi diverse presupuneri până să-l vedem. Ba că bat ăia un pui întreg până îl frăgezesc şi îl aplatizează, ba că e juma de purcel bătut şi bine prăjit.  Aşa că m-am pus pe căutat şi printre o mulţime de articole şi filmuleţe despre celebra prăjeală, am găsit şi un filmuleţ un engleză iar reacţia pe care o au cei doi din film am avut-o noi la venirea comenzii la Figlmuller. 

Şi aici pentru cei care pricep germana, care pentru mine e o limbă imposibilă.

Aşa… Cum ziceam… Suntem la terasa asta cu specialităţi preponderent asiatice şi aşteptăm să vină ora plecării sper aeroport.

A fost super tare, frate! Ne-am plimbat, am mâncat, am vizitat, am râs cât pentru un an şi am făcut poze multe. Nicuşor şi-a făcut treaba aşa cum se cădea să o facă şi cum mă aşteptam de altfel. Am mers de ne-au durut picoarele, dar a meritat din plin. Am cheltuit şi ceva bănuţi, evident pe shopping aşa cum era normal pentru mine.

Ne-a cam udat ploaia care a fost destul de stresantă şi frigul austriac. Noi fiind obişnuiţi cu cele 20ºC de la Constanţa, am fost primiţi cu maxim 13ºC şi un vânt urât de tot.

PS. Postul ăsta trebuia publicat ieri, dar cum la un moment dat a trebuit să dispărem de acolo că venise taximan Boban să ne ia… Apare azi când deja am ajuns acasă.

Am zburat  prima dată cu avionul. A fost….suuuuuper!!!! În ciuda a ceea ce multă lume a aventizat, cum că decolarea ar fi naşpa, cum că rămâi şocat după o decolare, toate s-au dovedit a fi nişte abureli. Poate că oamenii au păţit-o, dar noi nu. Aşa că mi-a plăcut şi mai vreau.

La Viena, încă e la de intrare, adică din aeroport am găsit altceva. Cum a zis şi Ionuţ, am venit în viitor. Apoi ne-am plimbat prin centrul oraşului unde toată lumea zâmbea. În magazine unde la fel, toată lumea zâmbea. În metrou unde fiecare îşi vedea de treaba lui. În hotel unde recepţionera şi restul oamenilor de aici erau numai un zâmbet. Mă rog, cam asta e ideea. Numai oameni frumoşi.

La hotel nu există etajul 13 şi am văzut asta abia azi. Deci cine ştie ce s-a întâmplat peste noapte şi nu ne-am prins

Avem poze multe dar le pun mai târziu. Acu mă scuzaţi, dar trebuie să plecăm. Povestesc mai târziu

Nu mai rămâne decât să vizităm şi să pozăm.

Eh, am plecat eu la serviciu azi, pe la 8 fără şi nu apuc să fac 4-5 paşi ca mă şi opreşte o tipă şi mă întreabă ce fac. Conversaţia a decurs aşa:

“-Ce faci fată?”
-Bine!
-Nu mă mai cunoşti, a?
-Nu!
-Ce faci?
-Mă duc la serviciu.
-Ha ha, nu mă cunoşti fată?
-Îmi pare rău, dar nu ştiu cine eşti!
-Sunt prietenă cu Nicu! Ha ha…
-Ok…
-Nu eşti prietenă cu Nicu?
-Nu!
-Ah, scuze!”

Am rămas mască. Iniţial am crezut că e vreo somnambulă care a scăpat din casă, dar era îmbrăcată de stradă şi chiar machiată aşa că am scos din calcul varianta asta. Deci nu-mi rămâne decât să cred că am fost confundată cu altcineva. Mi s-a mai spus că semăn cu diverse persoane, dar să mă oprească pe stradă cineva şi chiar să insiste că mă cunoaşte, iar eu să rămân ceva de genul , nu mi s-a mai întâmplat.

Eh, acum urmează să mi se ceară şi autografe şi am rezolvat problema.