Mă mai gândesc dacă rămân sau nu la ea. De frumoasă e frumoasă tare, dar pentru fete care nu au genunchii ataşaţi picioarelor.

Aşa că m-am văzut cu plicul. Nu mă aşteptam să îl primesc aşa repede având în vedere că lucrările au depăşit de mult termenul iniţial.

Am fost să vorbim cu constructorul despre preţuri şi dotările iniţiale ale garsonierei, că pentru asta optasem şi să vedem ce preţuri practică. Aşa am aflat că obligatoriu e nevoie de un avans, 20% din valoarea  imobilului iar restul de bani vor veni prin credit, cea mai sigură sursă. Am achitat avansul în câteva zile de la întâlnirea cu constructorul, SC Shapir Structures SRL, şi am aşteptat. Aşteptarea a durat fix un an de zile. Timp în care s-a ridicat blocul şi s-au făcut finisajele (finisaje= pereţi albi, obiecte sanitare, uşi).

In tot acest timp am auzit vrute şi nevrute despre blocurile din Baba Novac. Ba că-s făcute din carton, ba că-s prea scumpe pentru ce dotări au, ba că o să cadă cu prima ocazie… Multe, multe chestii. Dacă le-aş fi luat în seamă, nu aş fi ajuns în ziua de azi.

Eh, după anul ăsta de aşteptare am fost anunţaţi că trebuie să achităm şi restul de bani. Soc şi groază! De unde scoatem banii?!?! Iniţial ne-am gândit la un credit pe termen cât mai scurt. Asta era condiţia. Ne permiteam să–l cerem, veniturile erau ok, deci nu erau probleme. Eh, planul de acasă nu s-a potrivit cu ce am găsit pe teren şi n-am luat creditul pe care ni-l doream atât de mult. Fiind vorba de o sumă relativ mică, mai puţin de jumătatea valorii întregii garsoniere, planul era făcut. Nu a mers, băncile au reguli despre care operatorii de la ghişeu nu ştiu. Dezămăgire totală!

Am fost convinşi să încercăm luarea creditului prin Programul Prima Casă. Singurii care ne-au mulţumit au fost AlphaBank. S-au mişcat exemplar. Intr-o lună aveam creditul aprobat. Evident că a picat condiţia pe care o puneam noi, şi anume perioada scurtă. Ne-am ales cu cu un credit Prima Casă pe 13 ani cu o rată de aproximativ 400 lei/lună.

Astăzi am fost să semnez contractul de vânzare-cumpărare. O plăcere, ce să zic! Doamna notar, o drăguţă!

Urmează amenajarea locuinţei. Habar nu am încă ce va fi acolo, mai aşteptăm până după Paşti, poate ne luminează Doamne-Doamne.

• am călătorit suficient. Am ajuns la Milano, Veneţia, Treviso, locuri în care nu credeam că voi ajunge. Am ajuns în Bucovina (despre care am promis că scriu, dar nu m-am ţinut de cuvânt. SHAME ON ME!!!) şi a fost minunat, am vizitat mănăstiri şi am văzut peisaje superbe.
• am cunoscut oameni noi
• blogul a împlinit 4 ani iar eu am continuat să-l dezamăgesc scriind din ce în ce mai puţin. (SHAME ON ME!!! AGAIN!)
• am făcut primul cadou special, un tort în formă de tastatură.
• am primit tot ce mi-am dorit pentru că am fost taaaare cuminte
• am zis un DA maaare cât mine
• am descoperit kangoo jumps, un sport care îmi place mult
• în noiembrie s-a împlinit un an de când locuim împreună şi nu încă nu ne-am scos ochii, ceea ce e foarte bine, cred eu.

Acum vine 2012, an care se anunţă senzaţional pentru că odată cu el vine şi sfârşitul lumii. Mai are rost sa vă urez un an nou mai bun, mai frumos, mai plin de bucurii dacă tot e ultimul?

Mi-a pus Ipadul in brate si mi-a spus: “Descurca-te si sa nu te aud ca bazai dupa Mac!” Din acel moment am tacut si mi-am zis ca n-o fi dracul asa de negru. La inceput a fost greu cu un Ipad care nu prea le are cu multitasking, dar acum nu mai am nimic impotriva lui. M-am obisnuit asa de bine ca ma descurc chiar bine. Sunt tare mandra de mine ca la varsta mea, am reusit sa ma adaptez situatiei din mers. Acum pot sa bifez in CV ca ma descurc in orice situatie.

In tot timpul asta am gasit aplicatii care-mi sunt de folos si care nu, aplicatii care vor fi sterse cand vor fi descoperite, tocmai datorita inutilitatii lor.

Am facut cu Ipadul cam tot ce faceam cu Bombonel, cu exceptia unui singur lucru. Saptamana aceasta a trebuit sa editez un filmulet. Cu bunavointa lui Ionut, am reusit sa il fac. Asa mi s-a mai dus din dorul pentru laptopul meu. Timp de vreo 2 ore, am butonat la el.

Dar va veni momentul sa-mi iau Bombonelul in brate din nou. Nu mai e mult. Desi nici nu chestiuta asta mica nu mi-e rusine.

El a invatat de la mine sa zica mereu, la tot ce nu-i convine, “Nu fi ridicola!” O singura data am spus-o si el a retinut. Mereu ma chinuie acum cu treaba asta. Si se distreaza cand o face. Rade ca un copil mic…. de mine.

Numai lucruri bune invatam noi unul de la celalalt, nu-i asa?

Ei bine, dacă da, atunci înseamnă că acela a fost cel mai dezamăgitor moment din viaţa ta pentru că noua ta achiziţie nu e ceea ce ţi-ai dorit, nu face ce ştiai tu că trebuie să facă, nu e ceea ce ţi-ai imaginat.

De multe ori ni s-a întâmplat exact ce am descris mai sus. Dar se pare că nu ne învăţăm minte.

Poate că exista deja, dar eu vreau să-i spun teoria mea: “Nu fi încântat de un obiect înainte să fie al tău. Vei sfârşi prin a fi dezamăgit.”

Sursa foto

O fi bine, o fi rău? Nu ştiu. Dar mai devreme Ionuţ  îmi zice:

Ce idee bună a avut Sârbu ăsta sa deschisă Pro Tv chiar la 1 decembrie!

De acord cu el, dar a băgat o ţară întreagă în ceaţă. Lumea nu mai ştie ce sărbătorim la 1 decembrie.  :D

Si dacă tot sunt bugetar şi, în concluzie, azi stau acasă, zic să fac un quilling cu ocazia Zilei Naţionale a României. Că tot îmi iubesc ţara…

Nu-mi place iarna şi nu-mi place vara. Se vede că m-am născut toamna. Îmi place să fie călduţ, cu un pic de soare şi un pic de vânt, poate şi un pic de ploaie, dar doar un pic.

Nu vreau să intru în depresie că îmbătrânesc, nu vreau să mă simt bătrână. Poate d-asta am început să mă îmbrac foarte colorat după o perioadă luuungă în care am purtat gri şi albastru

Cine m-a întrebat azi cum mă simt la 29 de ani a aflat că mă simt răcită şi  mucioasă că am batiste multe în buzunar.

Eu una nu aş publica postul, dar nu am mai scris de ceva zile şi chiar dacă nu se înţelege mare lucru din el, 2 sunt ideile principale:

1. Azi e ziua mea.

2. Nu are nimeni voie să-mi spună ca sunt incoerentă pentru că azi am voie să fac ce vrea muşchiul meu.

PS. Am zis DA

Cu câteva luni în urmă mi-am propus să nu beau, aşa cum mi-am propus să nu mă mai vopsesc M-am ţinut vreo două zile de treaba cu băutul cafelei, cu vopsitul încă mă ţin pe poziţii

Eh, şi în zilele alea de non-coffee days am avut nişte dureri de cap îngrozitoare. Am zis că poate am vreo problemă la cap, ceva, că altfel nu-mi explicam durerile. După 3 zile, nu am mai rezistat şi am băut cafea. Buuuuum, capul era bine merci, nu mă durea. Deeeeeci, am depistat sursa durerilor de cap.

Zilele trecute nu am avut timp să-mi beau cafeaua aşa că pe la prânz parcă aveam un butoi pe umeri în loc de cap.

Aşa am realizat eu că sunt dependentă de cafea. Cu timpul ne-am dotat cu diferite aparate de făcut cafea. De la esspresor d-ăla de pus pe flacăra, la presă franceză şi mai noi avem un esspresor electric. Asta îmi place cel mai mult pentru că e foarte comod şi foarte simplu de folosit.

Deci, recunosc că sunt dependentă de cafea şi că-mi place să o beau şi că prea curând nu o să mă las de ea.

Aşadar intram în casă şi prima grijă a soră-mii a fost să deschidă televizorul şi să-l butoneze. La un moment dat o auzim ţipând “Băi, i-au bombardat pe americani!” Evident că nu am crezut-o ştiind că ea e mereu pusă pe glume. Când am văzut că insistă cum că ameicanii au fost bombarbaţi şi că au cazut turnurile gemene ne-am zis că deja dă detalii şi că e serioasă treaba. Am fost şocaţi şi totodată impesionaţi de imaginile care se dădeau pe toate posturile tv. Nu cred că am fost singura privea uimită că au reuşit să le pună pielea pe băţ americanilor. Cea mai mare putere din lume fusese pusă la pământ în doar câteva minute.

Au trecut 10 ani şi îmi voi aminti mereu cum am aflat că “i-au bombardat pe americani”.

Tu ce făceai în urmă cu 10 ani la 11 septembrie?