Trezirea s-a dat la ora 9, că deh, eram obosiţi după un drum de 3 ore cu trenul în ziua anterioară şi după o ieşire la o pizza. A fost cea mai bună pizza pe care am mâncat-o vreodată. Am vizitat şi un club, cică e nou deschis, parcă de vara trecută. Cel care a lucrat pentru site-ul clubului ştie mai bine care e treaba pe acolo. Eu doar m-am destrăbălat un pic pe acolo că doar eram cu încă vreo 4 persoane :D. Imaginează-ţi ditamai clubul cu 5 oameni în el.
Ok, şi acum despre impactul pe care l-a avut Veneţia asupra noastră. Senzaţiile au început încă din tren. 30 de km parcurşi într-un timp foarte scurt cu tot cu opririle din staţii. 130 km/h nu-s de colo. Şi asta într-un tren regional, echivalentul său în România ar fi trenul personal. Şi ştim cum e cu personalul la noi. Te plictiseşti să mergi. La ei nici nu apuci să te dezmeticeşti şi gata, trebuie să cobori în staţie.
Primul contact cu Veneţia din viaţa mea?! Woooooowwww. Cam aşa m-am exprimat când am ieşit din gara Veneţia Santa Lucia. Vezi o apă maaaare, lată şi plină de bărcuţe şi vaporetto şi muuuuultă lume. Dar multă! Cam cum e la noi în Carrefour când vine vreo sărbătoare gen Paşte, Crăciun . Nu ştiu în ce direcţie să apuc. Mă uit că viţelul la poarta nouă şi mă minunez.
Partea neaglomerată a pieţei Roma din faţa gării Veneţia Santa Lucia
Într-un final plecăm spre undeva. [mai departe]






