It's my world

De multe ori m-am întrebat de ce dragostea nu durează pe veci? Sau poate că durează și eu nu știu… Deși sunt convinsă că după o vreme petrecută alături de cineva, nu se mai pune problema iubirii veșnice, ci mai degrabă intervine obișnuința și sentimentul de siguranță. Că o fi adevărat sau nu, habar n-am pentru că nu am ajuns încă să-mi petrec 20 de ani cu cineva și să văd cum stau treburile.

De ce cred eu că intervine sentimentul de siguranță și starea de bine? Păi…te obișnuiești cu persoana respectivă, începi să o cunoști din ce în ce mai bine, începi să-i vezi și defectele și să realizezi că nu are numai calități așa cum credeai la început, fluturașii tăi se obișnuiesc cu fluturașii celuilalt și parcă nu mai tresar ca altă dată, nu-ți mai gâdilă stomacul. Toate aste se traduc prin obișnuință. Dar de ce ai sentimentul siguranței? Pentru că realizezi că celălalt te-a văzut în cam toate stările de spirit, vesel, trist, posomorât, nervos, extaziat, entuziasmat și te gândești că nu l-ar mai surprinde nimic, îți cunoaște reacțiile și știe cum să se poarte când ești într-o anumită stare, știe cum să te facă să râzi sau să uiți de probleme. Știe ce-ți dorești și ce nu, știe ce te face fericit și ce te întristează…Și nu, nu sunt adepta ideii că iubirease pierde ci mai degrabă că se transformă în obișnuință. E inevitabil acest lucru.

Deși noi, femeile, dorim să fim răsfățate și “ținute în puf” cât mai mult posibil, uneori trebuie să coborâm cu picioarele pe pământ și să realizăm că viața are un anumit ritm și că nu totul se rezumă la fluturași. La un moment dat problemele intervin și dacă nu dispunem de rațiune pentru a putea trece peste ele, riscăm să-l pierdem pe omul de lângă noi și să vezi atunci bocete cu capul în pernă.

Post scris pentru hotcity. Votează-l sau nu!

O zi mai faină decât asta nu se putea. De dimineaţă m-am enervat, pe degeaba zic eu, pentru că oricât aş încerca să conving că somnul contează şi că fără el nu faci nimic, ba chiar eşti mai obosit, nimeni nu mă crede. Cel care trebuie să mă audă se face că plouă sau ninge, după caz.

Aşa… La sală am “biciclit” (da, iar inventez cuvinte) de mi-au sărit capacele. Am zis că mor pe bicicletă… In fine, a fost fain.

Dar, totul a culminat cu Group Media Sud care mă oftica tot mai mult cu fiecare zi ce trece. Dacă altă dată maşinile lor aveau probleme cu uşile care refuzau cu orice chip să se închidă sau să se deschidă, în seara asta, una dintre maşini s-a oprit în mijlocul drumului şi nu a vrut pentru nimic în lume să mai pornească. Cică s-a rupt nu-ştiu-ce curea şi apa a sărit din locul ei. Doamne, nu pot sa cred ce prostii debitez, adică, nu ştiu dacă e bine ce spun

Şi…nea şofer ne-a ţinut pe loc preţ de 15 minute în aşteptarea  următoarei maşini căreia trebuia să ne paseze. Ne-a pasat, adică ne-a dat un şut în popou, dar fără să-şi ceară scuze pentru întâmplare. Eh, aşa-i românul, nu ştie cuvintele magice. Daaaaar, nici în maşina nouă problemele nu s-au oprit. La aceasta, uşa avea problema obişnuită, adică nu se deschide/ închidea uşa decât dacă insistai un pic. Adică, ce? Aşa se închide o uşă? Trebuie s-o gâdili, să-i spui poveşti, poate chiar să o rogi. Dar n-ai de unde să stii sa faci asta că na, eşti sofer şi nu ştii cuvintele magice. Aşadar, mai aveam un pic şi cădeam în nas din maşină pentru că uşa a refuzat să se închidă…. Dar, la naiba, n-am ptit nimic!

Vaaaai, ce zi minunată avem! Bineînţeles, asta după ce am ţipat un pic doar ca să mă descarc