Archive for the Category »Existențial «

Scrisoarea lui Gigi…din arest

Draga mea familie, dragelor mioare,
Rog scuzaţi-mi scrisul, că e cam răcoare
Şi-mi tremură mâna… sufletul din mine…
N-am nici masă, scaun… vă scriu stând pe vine.

Pac-pac, cum vedeţi… zdrenţele mi-au tras-o!
Simt că-s mic şi negru, din Burkina Faso ;
Văd, de după gratii, cum apune Soare,
Războinicul Luminii, încet, dar sigur, moare.

Stau ca mieluşel în celulă strâmtă,
“Supărat îs Doamne”, un coleg îmi cântă;
Şi vă scriu cu dor, versuri ce-s de jale,
Plâng ca Paraziţii… “lacrimi şi fecale”.

Plâng, că nu e drept… mare grozăvie…
Nu-nţeleg… de ce mi se-ntâmplă mie?
Hahalere care m-au încătuşat,
Toate ştiu prea bine c-au făcut un blat.

Apelez la veri, surori şi cumnaţi,
Tot neamu` Becali, oi şi avocaţi…
Faceţi ce îţ` face, că-i pe banii mei;
Scoateţi-mă afară dintre derbedei!

Iooo, Gigi Becali, sunt nevinovat,
Că pe proştii ăia nu i-am sechestrat!
Papagalii dracu`… hoţi de meserie;
Ei în libertate… io fac puşcărie!

Pân-o fi să ies, vă scriu în răvaş,
Să-mi aduceţi slană, ceapă şi un caş,
Că-ăştia bagă-n mine ceai şi marmeladă
Şi nu vreau stamina ca în jos să-mi cadă.

Rog să îmi aduceţi şi-un televizor,
Că-s sătul de table şi privit în gol;
La barbut îs AS, i-am făcut pe toţi…
Chiar de-am în celulă cei mai trei din hoţi!

Mai am o problemă, care mă cam doare,
Îi vorba de cele zece dragi mioare…
Să le-aveţi de grijă, nu uitaţi de ele,
C-altfel ies de-acilea şi daţi de belele.

Mergeţi şi la Athos, faceţi rugăciune,
Zdrenţele cu Dracu, Dumnezeu cu mine.
Pac-pac, asta-i tot, vă salută Jiji;
Om cu steaua-n frunte… şi în fruntea ligii!

Primită pe mail

PS. : Free GIGI!

Întrebări

1. Cum trebuie să fie o femeie ca să accepte să i se vorbească urât? (adică să accepte apelativul “FĂ” )
2. Ce fel de bărbat e cel care i se adresează unei femei cu astfel de apelative?

Let’s talk about…

Habar n-am. Să scriu despre cum să-ți educi copilul? Nu, cred că am scris despre asta. Să scriu despre cât de nesimțiți sunt unii? Nu că am scris și despre asta și oricum o să-mi săriți iar în cap cum că fiecare înțelege diferit bunul simț și că ăsta e relativ,  adică fiecare acționează cum crede de cuviință.

Să scriu despre faptul că miercuri am vrut să intru la Belly Dance la sală și în consecință m-am dotat cu eșarfă cu bănuți. Asta după ce m-am cam făcut de cacao în mai mult magazine. Dar… nu a fost belly dance și a fost Afro Dance. Drăguț, ce să zic?! Dar nu scriu nici despre asta.

Să scriu că deja am primit două mărțișoare și încă nu e 1 martie? Nu, nu scriu.

Să scriu că acum o săptămâna mi-a venit o idee bună de post, dar în juma’ de oră am uitat complet despre ce voiam să scriu și nici până în ziua de azi nu mi-am amintit? Nu că o să ziceți că îmbătrânesc și că ar cam trebui să iau pastile pentru memorie.

Să scriu că sunt un croitor desăvârșit și că am economisit bani scurtându-mi singură noii pantaloni? Nuuuu, că o să săriți pe mine că vreți și voi și nu prea am timp.

Să scriu că diseară mergem la Showtime în Phoenix? Nu, despre asta voi scrie când mă întorc de acolo.

Sau că săptămâna viitoare voi lucra non-stop? Oare voi mai avea timp de sală? Oare o să mă mai suporte cineva? Cred că voi avea o stare…. Dar nu scriu că asta ar însemna să mă plâng.

Nu știu despre ce să scriu. Habar n-am. Trage lumea să scriu și eu ori nu am timp, ori nu am idei.

Am fixuri

Nu știu datorită vârstei sau nu, dar mi se întâmplă foarte des să mă enervez doar pentru că anumite lucruri nu sunt așa cum eu vreau eu să fie. Mă enervez dacă ambalajele sunt rupte aiurea, dacă hainele sunt aruncate oriunde în cameră, dacă nu e ordine pe masa pe care trebuie să lucrez… Și de cele mai multe ori țip sau mă cert cu cel/cea care mă provoacă în sensul ăsta.

Acum câteva zile am împrăștiat cereale prin toată casa doar pentru că ambalajul era rupt aiurea. Adică la întâmplare, adică nu era tăiat cu foarfeca și când au em luat punga cu cereale ea s-a rupt mai mult și mi-a scăpat, iar apoi am cules fulgii de pe jos. Tot cu câteva zile în urmă m-am enervat teribil doar pentru că niște haine erau aruncate pe un scaun. Vineri, la serviciu m-au apucat dracii când am realizat ce dezordine am pe birou și că nu puteam să mișc un pix.

Nu știu dacă e normal să am fixuri d-astea, dar sănătos nu e cu siguranță pentru că piticii încep să protesteze în astfel de cazuri și eu mă agit. Eh, după o anumită vârstă o iei din loc, dar e și asta o etapă. Gândul asta mă cosolează.