It's my world

Pentru că se poartă ca la fiecare sfârșit de an să te uiți înapoi și să rememorezi cam ce ai făcut și prin ce ai trecut în ultimele 12 luni am decis şi eu că ar fi cazul să fac asta. Să începem, zic, numai cele bune pentru că pe cele rele aş vrea să le uit chiar dacă e un pic cam greu.

• anul 2008, pentru mine cel puţin, a fost unul tare interesant. Am făcut lucruri pe care nu aş fi crezut vreodată că le pot face, am trecut prin situaţii pe care la un moment dat le-aş fi crezut imposibile sau jenante, am luat decizii importante pentru viitor, cred eu.
• în acest an am ieşit pentru prima dată din ţară. 1 Mai în Bulgaria, 3 săptămâni de vacanţă în Grecia.
• am văzut locuri din ţară pe care nu le mai văzusem. Părţi ale Braşovului pe care nu le ştiam, Oltenia, Sudul Banatului.
• cine ar fi crezut că voi vedea Metallica în concert la Bucureşti, în iulie? Nici măcar eu. Şi totuşi s-a întâmplat. Magic!
• cadoul de mărţişor. Familia s-a îmbogăţit cu un membru nou, un patruped. Da, despre Mâţ e vorba, despre monstrul care nu mă lasă să dorm noaptea.
• am condus, după mult timp am făcut-o şi p-asta. Şi mi-a plăcut
• am gătit, mult, şi am observat că dacă o faci cu drag, mâncarea parcă iese mai bună. Şi da, ştiu să gătesc!
• anul ăsta am fost prin spitale cum nu am fost eu în toată viaţa mea. That sucks! Dar na, mă gândesc că odată cu vârsta vin şi problemele, nu?
• mi s-a demonstrat că cei care au bani de-i întorc cu lopata chiar cred că pot rezolva totul. Nimic mai greşit!
• bunul simţ şi câteva aprecieri la nivelul unei persoane nu strică niciodată. Dar când acestea lipsesc totul de duce de râpă. Te alegi cu NIMIC.
• am dezamăgit și sper să fiu iertată pentru că nu vreau să-mi pierd prietenii.
• pentru al 3-lea an sunt împreună cu copiii mei, ăia mulţi despre care tot spun eu. I-am văzut crescând şi evoluând. Ce fain e sentimentul!
• m-am mutat de 2 ori. O dată pentru că am fost nevoită să o fac (dar cine a avut  o vedere super faină toată vara? ) şi a doua oară pentru că mi s-a pus pata că aş vrea să stau într-un loc mai mare și mi-a reușit.
• l-am văzut pe EL într-o ipostază în care nu aș fi crezut vreodată că-l voi vedea.
• am participat la blogmeet-urile organizate și i-am cunoscut pe o parte dintre cei ce-mi citesc și comentează posturile.

Cam asta s-a întâmplat în anul ăsta. Multe chestii pe care nu le voi uita. Fac parte din mine.

Să ne citim sănătoși în anul ce vine. Să aveți parte numai de bucurii!

LA MULȚI ANI!

Stau şi mă gândesc uneori cât de penibilă sunt în anumite momente. Câteodată uit să mă mai opresc din vorbit, alteori din râs, uneori uit să mai vorbesc şi tac aiurea, alteori mă supăr din nimic şi culmea, sufăr ca proasta. În momente d-astea (când sunt supărată) am în cap milioane de gânduri pe care vreau să le spun. Dar norocul meu e că sunt destul de raţioanală şi tac. Tac, tac până mă apucă dracii şi încep să torn. Mai grav e că după scene de genul ăsta, care sunt destul de rare, începe să-mi pară rău că nu m-am putut abţine şi că poate am spus chestii ce nu ar fi trebuit spuse.

În fine, ideea e că într-o zi trec printr-o multitudine de stări şi nu cred că sunt singura. Aşa e omul, în general. Aşa mi s-a întâmplat şi azi. De la veselie am trecut la nervi întinşi la maximum, apoi la plictiseală şi apoi la linişte interioară. Cum s-a întâmplat asta ? Păi e simplu…. Am vorbit cu multă lume despre mai multe subiecte, am avut de făcut diverse treburi, am stat aiurea, mi-am văzut de mine, mi-am amintit lucruri…. Simplu, nu?

Odată cu trecerea timpului încep să realizez că e bine ca atunci când sunt nervoasă să fiu singură, să fiu lăsată în pace, să nu simt nici o privire asupra mea şi asta pentru a mă putea calma. Când uit să mă mai opresc din vorbit e bine ca cineva să mă anunţe că e timpul să tac şi aducându-mi argumente îi voi respecta dorinţa. Când sunt fericită vreau ca cineva să împartă cu mine acel sentiment, vreau să vorbesc despre asta… Când sunt prea liniştită e pentru că nu am prea multe griji sau pentru că ceva mă opreşte din a mă manifesta.

Sunt momente când eşti penibil trecând prin astfel de “crize” şi asta se întâmplă atunci când eşti înconjurat de oameni, mulţi oameni. Şi sunt momente când îţi e bine trecând prin stări de genul ăsta. De ce? Pentru că eşti cu cei apropiaţi ţie sau pentru că eşti singur (mai ales când eşti nervos). Şi cel mai bine ştiu să reacţioneze în astfel de situaţii cei ce-ţi sunt aproape, prieteni, familie… Ai mei prieteni ştiu că dacă-s supărată trebuie să-mi pună ceva Metallica şi îmi trece supărarea (eu nu pot să-mi deschid singură folderul Metallica, deh, sunt supărata! ) dacă vorbesc prea mult îmi spun să tac pentru că ori i-am înnebunit de cap, ori îi deranjez şi abia atunci realizez că am depăşit măsură, sor-mea ştie că dacă-s fericită trebuie să mă asculte până la capăt and so on…

Te gândeşti că ai putea să corectezi toate “defectele” astea, dar poate că ele te fac pe tine, ca om, să fii special, unic. Pentru ele te apreciază prietenii şi tot cu ele ţi-i pui pe alţii pe cap. În fond, suntem oameni şi cu toţii avem părţi bune şi părţi rele, zile mai bune şi zile mai rele…