A fost un an bun 2009, chiar foarte bun pentru că am primit lucruri pe care mi le doream, lucruri care nu speram să mi se întâmple sau să le am vreodată în viața asta. Deși am scris mai puțin pe blog în anul ce a trecut, am început să folosesc exesiv de mult twitter-ul, ba chiar mi-am făcut cont pe facebook și am învățat să-l folosesc jucându-mă pe Farmville. Pot să jur cu mâna pe procesorul lui Bombonel că niciodată nu m-am jucat un joc online, dar nu știu cum a reușit să mă atragă atât de mult farmville. Așa ca vine vrea, poate să-mi fie vecin că altfel nu mă pot îmbogăți

Cred că 2009 a fost primul an în care m-am încumetat să merg pe plajă la -10 grade și a fost foooarte fain pentru că am făcut și poze cu Nicușor care la vremea aia era nou, mânca-l-ar mama de isteț.

În anul de criză 2009 “am scris” despre cum să scapi de datorii și mi-am adus tot mai mulți vizitatori. Zilnic, am avut cel puțin 5-10 căutări, asta în vremurile bune, când intra lumea la mine să mai citească ce scriu . Acum e neinteresant și nu mă mai citește nimeni. Doar eu din când în când. Tot atunci am lăsat rușinea la o parte și am scris cât de nebună sunt și nu în sensul bun, adică ce fixuri am eu.

De mărțișor am primit pinguinul cu care mă mândresc de câte ori am ocazia. La momentul ăla, Ionuț zicea că ăsta va fi cadoul meu până muuuult după ziua mea. Clar, nici el nu a crezut pentru că nu s-a oprit la pinguin.

În 2009, de Paști, a fost primul an în care am gătit singură, fără supravegherea mamei. Bine, drobul nu l-am făcut eu, l-am cumpărat, dar ouăle roșii… singură-singurică le-am făcut. Ba nu, cu Carmen le-am vopsit

1 Mai în Delta Dunării a fost foarte fain deși a cam plouat și am cam înghețat. Wow, am încercat să fac un liveblogging. Ce o fi fost în capul meu? Mi s-a confirmat că am concurență și m-a cam pus pe gânduri treaba asta.

In luna iunie a fost la lansarea cărții lui Mihai Găinușă și mi-am cumpărat cartea care e chiar faină și normal, am făcut poze. A vrut Mâț să mă omoare dar nu știu de ce. Oare simțea ce avea să i se întâmple 6 luni mai târziu ? Si am fost la primul concert al lui Duffy în Constanța, Mamaia mai exact. A fost wow! Mai vreau.

Iulie a fost de departe cea mai grea și cea mai faină lună din 2009. Grea pentru că am avut de dat un examen și de rezultatul său depindea viitorul meu și frumoasă pentru că l-am primit pe Bombonel pentru că sunt fată isteață și am luat 9,55 la examenul despre care spuneam, blogul împlinea 2 ani de existență sub cruda mea stăpânire, am fost pentru prima dată în viața mea la Liberty Parade și am devenit fan Michael Jackson.

L-am cunoscut pe ăla micu‘, așa cum îi spunem noi, când am fost să vedem stelele căzătoare, unde evident, eu am văzut cele mai multe. Ooof, în sfârșit am recunoscut că sunt pițipoancă Dar, ce ar face o piți cu un aragaz nou?! În fine, a găsit ea ce să facă. S-a apucat de gătit și nu se mai oprește.

Luna septembrie e tare de tot. Am primit numai felicitări pentru că m-am titularizat în urma lui 9,55 de la examenul din vară. Ce fain a fost! Am câștigat concursul USBmania și am organizat primul concurs pe blog și ultimul cred pentru că e al naibii de greu să alegi câștigătorul. Am început să gătesc din ce în ce mai mult și mai diversificat. Am pus miere în prăjituri și au avut un succes teribil. Si la final de lună am povestit despre un șef. Vaaaai de cei care îl au! Noroc pe mine că am scăpat de el, ea, mă rog.

Uitându-mă peste ce am scris în octombrie, observ că am stat prost la capitolul chef și că a fost o lună destul de săracă în posturi. Deci nimic notabil. Doar dragoste, muuultă dragoste

Vine și ziua mea în noiembrie, fac 27 de ani și mă simt babă, dar o babă care miroase a Light Blue și care are imprimantă Canon :->  . Oooof, e luna cu cele mai puține posturi. Dar știi cum e, esențele tari se țin în sticluțe mici. Mici, ale dracu, dar crizele de colecist sunt nasoale și nu te lasă să dormi, dar tu ca să fii tare, le ameninți cu operația de care îți este foooooarte frică. Poate doar de gripă porcină nu mi-e frică pentru că e o abureală crasă…

Si uite că vine decembrie și eu gătesc tot mai mult și mai bun. Pui chinezesc cu miere gătit acasă la mama unde în sfârșit ajung după un an de zile. Frate, zici că stau în Andorra State de ajung așa rar. Baclavale pentru noaptea da anul nou, plăcintă cu mere, ananas umplut (n-am poze, dar a fost bun), cornuri la fel de bune pentru satisfăcut bărbați veșnic nemulțumiți (garantez că merge), salată de beouf bună-bună de tot și alte măruntișuri d-astea bune. Bă, gătesc pentru că-mi place și pentru că am pe cine să testez. Am zis! Si ca să-mi fie munca mai ușoră, am fost dotată și cu robokitchen.

Acum că tot ce am scris e istorie pentru mine, vă urez să aveți un 2010 frumos, să fiți sănătoși  și să treacă naibii criza asta odată!

Ce mai… Sărbătorile pot veni. Avem și nu avem tot ce trebuie. Să colindăm ca urmași ai lui Hrușcă ce suntem. Adică precum Fuego ce se tot roagă de ceva ani de mamă-sa să-i împodobească bradul. Cam sadică mami lui Fuegușor dacă nici anul ăsta îl lasă pe copil sa sufere.

Acum a revenit. Să vedem cât timp trece și va pica iar.

Da, despre net e vorba. RDS…

Așaaaa. Acolo, la gădinița la care s-a desfășurat festivitatea de premiere m-am întâlnit și cu Carmen care venise să înhațe și ea un premiu cu o puștoaică foarte drăguță care a cântat asta fără negativ și un pic răcită. Dar pe bune că ar fi dat clasă multor “cântărețe” de prin țara asta. După ce ne-am terminat noi treaba, ne-am luat diplomele și punguța pentru copii am plecat și noi ca niște fetișcane ce suntem la o cafea, unde în alt parte dacă nu în mall Acolo nebunie, multe fetițe de mult trecute de vârsta grădiniței și de 1,80-1,90 înălțime. Agitație pentru că se desfășura o selecție pentru fotomodele. Am zis și noi să ne băgăm în seamă și să ne uităm ca babele la popă în biserică și văzând atâtea fete frumoase, înalte, aranjate ca pentru revistă, am ajuns la concluzia că noi două în piticimea noastră am putea participa cu “succesuri” și chiar cu coroniță la o selecție de modele pentru categoria “Așa NU!” cu sloganul “Dacă vreți să ajungeți pe copertele revistelor nu faceți ca ele!”

Am plecat zâmbind și uitându-ne frumos la fetele alea care nu de mult au ieșit din grădiniță, mediul în care noi ne desfășurăm activitatea zilnic.

Așa… cum spuneam, când l-am văzut pe domnul acela, instinctiv, mi-am pus protofelul și telefonul mai deoparte, aproape că le-am ascuns. Dar, omul nu venise decât să-și facă treaba, să monteze un pat. Deși am încercat să fiu cât mai discretă, cred că el a văzut mișcarea mea. In momentul acela mai că începuse să-mi pară rău pentru ce făcusem și chiar nu aș fi vrut să știu cam ce sentimente l-au încercat. Probabil m-o fi înjurat de toate rudele în gândul lui.

Acum mă gândesc de ce generalizăm, de ce îi punem pe toți în aceeași oală?  De ce nu ne putem abține când vedem un om un pic mai colorat decât restul, de ce suntem rasiști?

O fi fake buletinul ăsta? Sau e pe bune?!

Da, aplauze, vă rog! Mulțumesc!

Later edit:

De la iubi am screenshot-ul.

Eu folosesc diacritice și fiind obișnuită cu tastaura în limba română, am zis să scutesc un pic chinul de a mă obișnui cu noua tastatură a bombonicii mele, MacBook Pro și să pun diacriticele pe tastele pe care erau și până acum. Eh, făcând asta, m-a pocnit nenorocirea. Mai tot timpul în loc de alt+q pentru a tasta â apăs cu nesimțire cmd+q și ghici ce rezultă?!?!?Rezultă un mare rahat. Adică închid aplicația curentă. MOOOOOORRRRR!!!!!!! Mă apucă dracii, urlu, îmi blestem zilele. Cum fac să nu mai fie activă combinația asta de tastea, cmd+q??? Deși am înțeles că nu pot face mare lucru.

Dar de-a dracu’ ce sunt nu deschid Asusul! Ai auzit copilu’?

Azi împlinim doi ani. Eu împreună cu blogul. Din 2 iulie 2007  suntem împreună, ne suportăm și ne iubim. Eu și blogul.

Așadar, LA MULȚI ANI blogulețule! Sunt curioasă până când mă vei suporta în ritmul ăsta.