It's my world

Pentru că am fost destul de obosiţi după plimbările pe care le-am făcut prin Milano şi prin Veneţia, am hotărât să stăm mai aproape de casă.  Si pentru că am descoperit cu o seară înainte că oraşul în care ne petrecem nopţile e unul fantastic, am zis că cel mai bine pentru noi e să ne plimbăm prin centrul istoric pe lumină. Adică într-o cetate medievală ale cărei ziduri încă există şi au fost un reper pentru noi. Cetatea e înconjurată de un râu. Care râu e atât de curat… şi plin de rate şi lebede…

Orăşelul e mic, dar foarte curat iar locuitorii foarte calzi. Am reuşit să mă bronzez de la atâta mers pe jos şi m-am făcut un pic precum racul Acum am avut timp să căscăm gura la orice. Am mâncat straccetti ai funghi. Nişte fâşii de carne de vită fripte cu ciuperci. Chiar mi-a plăcut. Şi aici am băut cafea buuuuuună! De fapt nici nu cred că am băut cafea care să nu fie bună în timpul şederii noastre în Italia. Poate doar cea din avion care a fost un amestec de granule la plic cu apă fierbinte. Bleah!

Am ajuns şi pe Via Calmaggiore, stradă plină cu magazine ale firmelor celebre, dar şi locale, am intrat într-o gelaterie despre care am citit eu înainte să plecăm, Venchi, şi am ţinut musai să mâncăm îngehţată de acolo . A fost buuună! Păcat că fetele care vindeau nu ştiau engleză prea bine şi nu au ştiu ce să ne recomande. …[mai departe]

Trezirea s-a dat la ora 9, că deh, eram obosiţi după un drum de 3 ore cu trenul în ziua anterioară şi după o ieşire la o pizza. A fost cea mai bună pizza pe care am mâncat-o vreodată. Am vizitat şi un club, cică e nou deschis, parcă de vara trecută. Cel care a lucrat pentru site-ul clubului ştie mai bine care e treaba pe acolo. Eu doar m-am destrăbălat un pic pe acolo că doar eram cu încă vreo 4 persoane :D. Imaginează-ţi ditamai clubul cu 5 oameni în el.

Ok, şi acum despre impactul pe care l-a avut Veneţia asupra noastră. Senzaţiile au început încă din tren. 30 de km parcurşi într-un timp foarte scurt cu tot cu opririle din staţii. 130 km/h nu-s de colo. Şi asta într-un tren regional, echivalentul său în România ar fi trenul personal. Şi ştim cum e cu personalul la noi. Te plictiseşti să mergi. La ei nici nu apuci să te dezmeticeşti şi gata, trebuie să cobori în staţie.

Primul contact cu Veneţia din viaţa mea?! Woooooowwww. Cam aşa m-am exprimat când am ieşit din gara Veneţia Santa Lucia. Vezi o apă maaaare, lată şi plină de bărcuţe şi vaporetto şi muuuuultă lume. Dar multă! Cam cum e la noi în Carrefour când vine vreo sărbătoare gen Paşte, Crăciun . Nu ştiu în ce direcţie să apuc. Mă uit că viţelul la poarta nouă şi mă minunez.

Partea neaglomerată a pieţei Roma din faţa gării Veneţia Santa Lucia

Într-un final plecăm spre undeva. …[mai departe]

Ne-am inceput vacanta duminica seara, pe 17, odata cu plecarea spre aeroport. Aeroportul Mihail Kogalniceanu, pentru ca de acolo am plecat spre saptamana ce urmeaza sa o petrecem departe de casa si de calculatorul lui Ntz.

Ryanair ne-a adus pe aeroportul Orio al serio din Bergamo. Romanii din avion au aplaudat la aterizare, dar si pilotii si-au cerut-o pentru ca la final au pus melodia aia cantata de o trompeta, melodie care cere aplauzele

Avand cazare la Milano, a trebuit sa ajungem intr-un fel. Eu tot caut de o luna variante cat mai convenabile de calatorie, de cazare, de petrecere a timpului liber. In avion ni s-a spus ca putem sa cumparam chiar atunci bilete de autobuz spre Milano. Ne-am luat pentru ca sa ne usuram cautarile. Spre surprinderea noastra am gasit foarte repede autobuzul si la fel de repede am ajuns la Stazione Centrale in Milano. Asta a fost reperul dupa care ne-am orientat, gara.

Cautarea hotelului la 1 noaptea a fost o aventura. M-a pus naiba sa-l las pe Ntz-ul meu sa citeasca harta pe care o aveam noi pe iPad Trebuie sa recunosc ca l-am lasat pe el pentru ca mi-a fost un pic teama sa nu raman fara jucaria pretioasa si de mare ajutor. Ne-am rasucit pe stradutele din Milano pret de cateva zeci de minute in loc sa …[mai departe]