Archive for the Category »Ce-mi place! «

I Love IKEA

Am spus vreodată că am îmi place Ikea? De fapt nu doar îmi place, ci am o slăbiciune pentru magazinul ăsta? De fapt nu o slăbiciune, ci că îmi tremură picioarele când aud că o să trecem pe acolo în drumul spre sau dinspre munte?

Nu? Eh, ador ce se întâmplă acolo şi tot ce e acolo. Îmi place conceptul IKEA. De câte ori am fost pe acolo am lăsat un salariul de-al meu (ce-i drept, nu e foarte mare, dar e un salariu). Pe ce? Pe orice! Am luat de la lenjerii de pat (pentru care am o adevărată obsesie) până la boluri pentru salată sau noptiere :)) Aş cumpăra orice de acolo.

Norocul meu şi al altora că nu locuiesc în Bucureşti. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, dar de bine sigur nu ieşea :D

Amintiri cu crini

Nu ştiu cum stă lumea cu mirosurile, dar eu am câteva întipărite bine în minte. Parfumul florii de liliac, al lăcrămioarei, al salcâmului şi am crinului. Nu al crinului imperial, deşi îmi place şi acela destul de mult, ci parfumul crinului alb de curte.

Eh, şi de ce când îi simt mirosul mă năpădesc amintirile? Pentru că în perioada asta a anului e sezonul crinilor albi, iar atunci când eram mică, în şcoala generală, ştiam că la festivitatea de premiere din ultima zi de şcoală îi voi duce învăţătoarei mele crini albi de la ţără. Iar asta se întâmpla an de an. Făceam aprovizionarea de la ţară, avea bunica mea, nu ştiu dacă mai are şi acum, o alee în curte plină de crini pe o parte şi pe alta. Si mie îmi plăcea să mă învârt pe acolo :D Ador mirosul crinilor albi.

Acum se face că am pe birou o vază cu mulţi crini şi m-au năpădit amintirile. Unii sunt imperiali şi unii de curte. Cine îşi poate imagina mirosul care e prin casă…

Ziua a VI-a: Supermarket vs. Piaţă

În dimineaţa zilei de sâmbătă, a şasea zi a vacanţei noastre în Italia, am zis că na, e ajun de Paşti şi să facem şi noi ceva cumpărături. :D Nu, nu cumpărături pentru Paşti că oricum nu aveam ce face cu ouă de miel ouă şi miel :)) . Mai aveam de stat 2 zile în Italia iar câteva ore le-am fi petrecut pe drum.

Am ales să mergem la piaţa din Treviso care se deschide de două ori pe săptămână. Chestia asta cu piaţa deschisă în anumite zile ale săptămânii am văzut-o şi în Grecia. Doar că acolo era mai gălăgioasă atmosfera.

M-au fascinat comercianţii cu flori. Flori naturale în buchete maaaari şi foarte ieftine. Foarte frumoase toate. Aş fi vrut să iau, dar nu mi-ar fi folosit la nimic. Erau atât de frumoase că-mi venea să mă bag cu capul în ele şi să stau acolo să le miros. …[mai departe]

Zilele IV şi V: Shopping la Veneţia

Să nu-şi imagineze cineva că m-am dus la piţiponceală. E adevărat, am plecat cu un bagaj şi ne-am întors cu două, dar asta doar pentru că am vrut să luăm suveniruri pentru toată lumea. Aşa că am rezervat zilele astea două pentru căutarea lucrurilor celor mai potrivite pentru fiecare.

Cu ocazia asta am vizitat şi o altă zonă a Veneţiei pe care nu am văzut-o. Partea nordică Cannaregio. Am văzut Biserica Santa Maria di Nazareth, Canalul Cannaregio iar peste canal am văzut pereţii Insulei Morţilor, adică cimitirul Veneţiei. :D

Evident că am luat măşti veneţiene. Mi-am propus să mă întorc cu câteva acasă. Si am avut de unde alege. Multe şi foarte frumoase. Bineînţeles că mi-am luat şi o grămadă de alte prostii şi prostioare şi nu am plecat de acolo până nu mi-am luat cercei. Niciodată nu sunt suficienţi cei pe care îi am. :P

În depărtare Insula morţilor

Pizza la vitrină

Mutre din aluat