După cum m-am lăudat de muuuuuuuuulte ori în ultimele zile toată lumea ştie că mi-am petrecut week-endul la Viena. Toată treaba a început joi, pe 13 mai când am urcat în trenul spre Bucureşti. Entuziasmaţi la maximum şi fără să simţim pic de oboseală, am ajuns la destinaţie după ce am văzut “Alice in Wonderland”. Fain filmul, n-am ce zice. Păcat că nu am văzut varianta 3D.
Ajunşi în gară, ne-am întâlnit cu Denisa şi cu Visurât, care s-au dovedit a fi nişte super bloggeri ce au promis că ne pun şi nouă un link. :w00t: Sâc, primim link fără să facem mare lucru 
Deşi plecaserăm de acasă cu teama că vom călători cu doi oameni cu nasul pe sus şi aroganţi, am avut surpriza să cunoaştem doi oameni puşi pe glume şi foarte de treabă, fără pic de fiţă.
Trebuie să-i mulţumim lui Dugy pentru că ne-a oferit un pat imediat după furtuna de joi noapte, care btw, m-a speriat de moarte. Urăsc fulgerele şi tunetele şi mi-e frică de mor. Furtuna aia m-a prins în Gara de Nord, la o masă de la KFC, chircită şi rugându-mă la toţi sfinţii să se oprească vijelia.
Vineri dimineaţa, ne-am cărat la aeroport. Primul zbor din viaţa mea. Ghinionul a făcut să nu stau la fereastră, dar am reuşit să văd norii sub mine, să văd vârful munţilor plini de zăpadă şi apoi muuuuuuuuuuultă lumină :)) Interesant a fost să văd un nenică lângă mine care citea dintr-o cărticică miiiică scrisă cu caractere arăbeşti. Mi-a bătut un pic inima, dar m-am gândit că omul trebuie să citească ceva pe parcursul zborului. Mi-a plăcut sa zbor şi mai vreau. Nu a fost atât de tragic cum mi s-a descris. Dacă am scăpat cu viaţă, eu zic că e mai mult decât ok.
Ajunşi în Viena, brusc am dat cu nasul de o mare de zâmbete. Nu stiu cum e treaba acolo, dar realizez ca oamenii ăia, cel puţin din capitală, au stat o vreme cu un băţ între buze şi din cauza asta au rămas cu zâmbetul. Nu ştiu care-i faza, dar au fost nişte zâmbăreţi şi parcă ne-au făcut să uităm de toate problemele. De sârbul Boban au povestit şi Sebi şi Ionuţ. Tipul a fost simpatic. Iese din tiparele pe care noi le avem despre taximetrişti. Costum, cravată, zâmbet pe buze, freza făcută, maşină curată, îngrijită, mare, cam de 6-7 persoane. Ce să mai… tot ce-i trebuie uni taximetrist. Necunoscând Viena, noi i-am spus să ne lase în centru. Eh, omul ne-a lăsat în centrul centrului, fix în Stephansplatz. Ionuţ a făcut ceva de genul “WOOOOOOW” când a văzut Stephansdom Noi, ceilalţi, la fel am făcut, dar un pic mai încet. Am stat la o terasă, am băut o chestie cu lapte si banane care pe cât de bine arăta, pe atât de bun era. Ne-am plimbat vreo oră cu bagajul după noi şi apoi am purces la hotel. Acolo, am găsit fanii lui Visurât şi nu am rezistat tentaţiei de a nu-i poza. Am locuit la ultimul etaj al hotelului, la etajul 14 pentru că 13 lipsea cu desăvârşire şi am avut o panoramă extraordinara asupra Vienei. Ne-a plăcut liniştea din hotel, dar şi amabilitatea angajaţilor. Pe lângă asta, am rămas surprinsă să văd că preţurile magazinului de suveniruri din acel hotel erau la jumătate faţa de preţurile din oraş. Să înţeleg că oamenii nu au ca ţintă îmbogăţirea rapidă? 
A doua zi ne-am mutat într-un apartament pe care ei îl consideră cu 2 camere în timp ce la noi ar fi catalogat ca apartament cu 3 camere, dar na… eram la Viena.
Ca nişte constănţeni ce ne respectăm, am plecat de acasă cu haine de vară fără să luăm în calcul posibilitatea unei ploi sau a unui vânticel. Eh, uitându-ne vreme de-o săptamână pe site-urile cu date meteo şi văzând ploaie în tot week-endul am zis noi că e mai comod să plecăm echipaţi necorespunzător şi să înfruntam capriciile vremii. Doar nu suntem din zahăr, ce mama naibii… Mare greşeală am făcut. În primele 3 ore de stat în Viena am fost nevoiţi să cumpărăm hanorace şi fulare :)) Deci suntem din zahăr 
Am colindat Maria Hilfer Strasse unde toate magazinele erau închise, doar era duminică. Încă o dată, oamenii ăia nu vor să se îmbogăţească rapid?!?!? Am găsit doar câteva cafenele deschise la ora prânzului. Am băut bere cu chilli şi am mâncat ştrudel. Am vizitat Hundertwasserhaus şi cred că mi-ar plăcea să locuiesc acolo. Am mâncat cel mai mare şniţel la Figlmuller. Am băut prima mea cafea de la Starbucks. Şi culmea, a băut şi Ionuţ, el care nu are nicio treabă cu cafeaua. 
Îmi pare foarte rău că a vost vremea ploioasă şi nu am apucat să vizită tot ce ne-am propus. Dar ma gândesc că poate va exista o dată viitoare şi atunci vom face lista din timp cu locurile la care e musai să mergem.
Înainte de plecare, luni, am fost la parcul de distracţii Prater. O imensitate cu mai totul închis pentru că deh, era luni şi lumea se odihea dupa week-end. Am vrut şi am reuşit să ne dăm în Roata Mare, sau cum îi spun ei, Riesenrad şi din nou am văzut Viena de sus. Am ajuns şi în piaţa de condimente. E mare. Foarte mare. Ne-am făcut stocul de condimente şi a rămas să reflectăm asupra noţiunii de curăţenie pe care o au austriecii. Chiar şi în pieţe.
Mă simt de parcă aş fi stat în Austria mult mai mult decât 4 zile. Încă mă gândesc serios la ideea de a mă muta într-o ţară civilizată. Încă mai sper ca şi noi la un moment dat să ajungem să aruncăm hârtiile la coş, să nu scuipăm pe stradă, să zâmbim şi să ne purtăm civilizat, să mulţumim de fiecare dată şi rămânem în mintea turiştilor ca fiind un popor demn de respect fără manele duduind din orice maşină, fără claxoane la fiecare 30 de secunde, fără înjurături şi fără cerşetori la fiece colţ de stradă.
