Se pare că în această dimineaţă, la spitalul din Timişoara, Anca Parghel a încetat din viaţa răpusă de cancerul ovarian. Asta s-a întamplat dupa ce a fost internată în mai multe spitale din ţară şi din străinătate….
Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Author Archive
Anca Parghel
05
Dec 2008
Category: Uncategorized
Leave a Comment
Moş Nicolae, eu şi spiriduşul
03
Dec 2008
În perioada 3-15 decembrie dom’ nea primar, care este, Radu Mazăre, oferă copiilor în Orăşelul copiilor punguliţe constând în dulciuri, jucării şi nu mai ştiu ce, deci iar o să fie îmbulzeală şi bătaie. 
Dacă tot veni vorba de copii azi am făcut o vizită la grădiniţa unde lucrează sor’mea, unde erau doar 13 copii (spre norocul meu) că restul cică au varicelă…de fapt cre’că nu vor să meargă la gradiniţă că s-au săturat de educatoare. 
Am fost prezentată ca fiind spiriduşul lui Moş Nicolae care chipurile ştia totul despre ei, adică sor’mea îmi punea întrebări de genul “Spiriduşule, şii că X-ulescu n-a dormit ieri?”, după care dădea din cap că DA sau NU, dar eu ştiam tot, da!?!?
După ce că m-au strigat numai Spiriduşule, a trebuit să le accept şi toanele, la naiba!!!
Ca să zic pe scurt, a fost ceva gen una dintre fetiţe (mi s-a interzis să dau numele copiilor) mi-a stat în braţe jumate de zi, am colorat cu ea, am schimbat-o în pijamale şi mă tot chema să stau pe lângă ea. Un alt exemplu ar fi un băieţel de doar 3 anişori care este un drac, în adevăratul sens al cuvântului: se urca pe masa şi am încercat eu să-i explic copilului cş nu e frumos să stea cu fundul pe masa, el când a auzit de “fund” m-a corectat, că de fapt se zice “popou”…Doamne cât de idioată să fiu încât să nu-mi dau seama că am zis fund :sad: , să-mi fie ruşine, trebuia să mă pună şi pe mine sor’mea la colţ 5 minute. Acest băieţel avea un ponei, împrumutat de la grupa mică, şi naiba îl lua pe cel sau pe cea care se atingea de el, lucru făcut de una din educatoare ( a plâns copilul juma’ de oră, foarte trist ), adică din partea mea a fost ceva de genul “na, aşa îţi trebuie la cât de cuminte eşti!”. A avut vreo două tentative să mă ia în braţe, chipurile, de fapt cre’că vroia să mă omoare că pur şi simplu se atârna de gâtul meu 
…şi acum ca să mă laud de fapt se bătea cu o fetiţa care din ei să stea în braţe la mine. Deci le-am fost simpatică….sau chestia cu Spiriduşul a fost de vină oare, poate-poate le aduce Moş Nicolae ceva. Apropo, oare trebuia să le zic că de fapt Moş Niculae şi Moş Crăciun sunt părinţii lor!? 
Category: Ce-mi place!, Chestii utile, My life
5 Comments
Despre ţigări
01
Dec 2008
Da, mă bate sor’mea la cap să mai scriu ceva… şi o idee de-a ei a fost despre cum m-am apucat eu de fumat. După ce că o deranjează că fumez, cre’că vrea să mă facă de râs, să ştie toată lumea de ce şi cum şi în ce fel.
Totul a început într-o zi, habar n-am anotimpul dar ştiu că eram în liceu…stricam ţigările, pufăiam şi după aia mi se făcea rău. Făceam chetă cu colegele în liceu şi ne cumpăram Pall Mall la bucată sau Winston pachet d-ăla mic (cine nu are bani cunoaşte… ) Şi aşa fumam lângă liceu, în wc’ul liceului, prin barul de langâ liceu, pe terenul de sport al liceului, dar niciodată acasa până când am ajuns să învăţ pentru bac. Atunci eram acasă numai cu mama şi învăţând noaptea, după ce adormea mama ieşeam în balcon şi mă chinuiam să fumez şi să suflu fumul în direcţia în care bătea vântul. Destul de incomodă poziţia când vrei să fumezi o ţigară ca să te mai “calmezi”. Şi am făcut asta până am terminat cu bac’ul şi am intrat la facultate (să fie clar: mama încă nu aflase că eu fumez). Alta belea: nu ştia sor’mea că fumez. În fine, neinteresant cum a aflat ea că fumez, mă rog, ştie toată lumea, teoria chibritului şi alea-alea că se duc banii, că bla bla’uri de astea, dar partea mai interesantă e că aveam şi pe cineva care mă alimenta cu ţigări :D .
Nu ştiu cum naiba s-a întamplat că trebuia noi să mergem acasă la Tulcea şi sor’mea cum e pârâcioasă a zis că mă zice mamei că fumez. Eu, proastă, am crezut-o şi mare prostie am făcut. Şi cum stăteam noi două cu mama prin casă, se trezeşte sor’mea:
“Mamă, Vivi are ceva să-ţi zică!”
Mama:
Ce, ce!?!?!?!?!?!?!”
şi eu vitează:
“Eh, m-am apucat şi eu de fumat, mare lucru!”
Sor’mea nu mai putea de râs, m-a anunţat după ca de fapt ea vroia să zică altceva şi aşa am ajuns eu să-i povestesc lui mami cum mă chirceam eu prin balcon ca să se ducă fumul ţigării unde se ducea şi vântul. Iar mama ca să mă liniştească:
“Ce proastă ai fost! În loc să stai să fumezi ca omul, tu te chinuiai!”
Ha ha, ce glumă bună făcuse, cre’că de fapt voia să precizeze faptul că mă arunca de pe balcon cu tot cu tigară 
În prezent fumez, dar mai este o persoana în familie care nu ştie asta, şi anume tata, care dacă află îmi stinge ţigara pe limbă, aşa a zis şi cred că aşa o să şi facă. Până atunci fumez liniştită, mai mult de jumătate de pachet pe zi şi NU SUNT MĂNDRĂ de asta.
V-am lăsat, plec la o ţigară!
Category: My life
7 Comments
Profu’ de franceză
30
Nov 2008
Trebuie să precizez că profesoara (de psihologie, filosofie, economie, logică) despre care zicea sora mea aici, a fost diriginta mea timp de 3 ani de zile…şi spre deosebire de ea, eu chiar toceam când nu aveam notă dupa care o lăsam baltă până la a doua, respectiv a treia notă, deci eram cam praf la materiile respective.
Un alt profesor comun pe care l-am avut, pe lângă mulţi alţii din gimnaziu şi liceu, a fost Domnul Juju (jucărie stricată ), adică domnul profesor de franceză care m-a bunghit încă de la început, ştiind că sunt sora Despinei, care era la vremea ei o “elevă eminentă”. Deci, acest Juju mi-a mâncat zilele; nu mă lăsa să vorbesc cu colega mea de bancă, eu fiind foarte entuziasmată ca am fost la Constanţa şi că am mâncat trigon. Şi cum îi povesteam eu colegei mele de cât de frumos este a fost, la Constanţa domnul Juju m-a atenţionat prima data cu un “Niculache, tien toi tranquille!!!” după care m-a mutat în prima bancă de la perete, eu stând în a doua de la geam, iar pasul următor a fost către tablă. Nu mai ţin bine minte, dar cred că am luat 3 sau 4 pentru că nu ştiam cum şi când se folosesc “la, le, les” (bine, nici acum nu ştiu, dar nu asta contează).
Într-o altă prea minunată oră de franceză domnul profesor m-a scos la tablă, că el numai aşa ştia să asculte, bineînţeles iar nu ştiam nimic şi atunci a venit ca un ciocan în capul meu o întrebare adresată de către el colegilor mei : “O cunoaşteţi pe sora ei Despina?”, toată clasa “Daaaaaaaaaaaaa!!!!!”, şi el concluzionând “Despina este o fată foarte cuminte, învaţă la franceză şi se vede că îi place această limbă…la la la la la la”, multe laude adresate ei, dar ceea ce el nu ştia e că mironosiţa de fapt dormea în timpul orelor de franceză (stătea în penultima bancă) şi din când în când se mai ridica şi dădea din cap. Au urmat multe alte note “foarte bune” de 2, 3 şi 4 la franceză, inclusiv la teze, era să rămân corigentă la această minunată materie….dar….la bac, ta na na na na? ADMIS
Concluzia e că nu e bine să ai aceeaşi profesor ca şi sora, fratele tău pentru că întotdeauna vor exista comparaţii, în cazul meu nu au fost în favoarea mea Oricum ADMISU’ul ăla e tot ce contează. 
Category: My life, Unii sunt "speciali"
9 Comments
