Author Archive

Am făcut bradul la grădi

De vreo săptămână l-am împodobit, dar abia acum am timp să scriu despre asta.

L-am împodobit cu mov şi argintiu ca să fiu şi eu în rând cu lumea, în tendinţe adică. Cică aşa se zice, TENDINŢE!

Vi-l arăt pe ăsta de la grădi pentru că nu ştiu dacă vom avea unul acasă. Încă nu ne-am hotărât în privinţa asta. Nu ştim dacă va fi natural sau plastic, nu ştiu dacă va exista anul ăsta.

Deci… Poftiţi de vedeţi bradul.

Dezamăgire mare

Ţi s-a întâmplat vreodată să aştepţi un lucru atât de mult încât să-ţi faci planuri cu el, să îţi imaginezi că e cea mai tare chestie achiziţionată vreodată şi că nici un alt lucru nu  îl va întrece vreodată pe cel ales de tine?

Ei bine, dacă da, atunci înseamnă că acela a fost cel mai dezamăgitor moment din viaţa ta pentru că noua ta achiziţie nu e ceea ce ţi-ai dorit, nu face ce ştiai tu că trebuie să facă, nu e ceea ce ţi-ai imaginat.

De multe ori ni s-a întâmplat exact ce am descris mai sus. Dar se pare că nu ne învăţăm minte.

Poate că exista deja, dar eu vreau să-i spun teoria mea: “Nu fi încântat de un obiect înainte să fie al tău. Vei sfârşi prin a fi dezamăgit.”

Sursa foto

Category: My life  Leave a Comment

La mulţi ani România! La mulţi ani Pro TV!

De ceva ani Ziua Naţională a României e şi ziua Pro Tv. Unii români îşi sărbătoresc ţara, alţii sărbătoresc Pro Tv-ul.

O fi bine, o fi rău? Nu ştiu. Dar mai devreme Ionuţ  îmi zice:

Ce idee bună a avut Sârbu ăsta sa deschisă Pro Tv chiar la 1 decembrie!

De acord cu el, dar a băgat o ţară întreagă în ceaţă. Lumea nu mai ştie ce sărbătorim la 1 decembrie.  :D

Si dacă tot sunt bugetar şi, în concluzie, azi stau acasă, zic să fac un quilling cu ocazia Zilei Naţionale a României. Că tot îmi iubesc ţara… :))

Category: My life  2 Comments

Astăzi e ziua mea…

…Zi frumoasă ca mine… Doar că e un pic de ger şi nu-mi place deloc.

Nu-mi place iarna şi nu-mi place vara. Se vede că m-am născut toamna. Îmi place să fie călduţ, cu un pic de soare şi un pic de vânt, poate şi un pic de ploaie, dar doar un pic.

Nu vreau să intru în depresie că îmbătrânesc, nu vreau să mă simt bătrână. Poate d-asta am început să mă îmbrac foarte colorat după o perioadă luuungă în care am purtat gri şi albastru :))

Cine m-a întrebat azi cum mă simt la 29 de ani a aflat că mă simt răcită şi  mucioasă că am batiste multe în buzunar.

Eu una nu aş publica postul, dar nu am mai scris de ceva zile şi chiar dacă nu se înţelege mare lucru din el, 2 sunt ideile principale:

1. Azi e ziua mea.

2. Nu are nimeni voie să-mi spună ca sunt incoerentă pentru că azi am voie să fac ce vrea muşchiul meu.

PS. Am zis DA :))

 

Category: My life  6 Comments