După 2 săptămâni de lenevit, mâncat, dormit, plimbat sau cheltuit bani pe prostii, azi cu toții ne întoarcem pe la muncile noastre. Unii cu chef, dar cred că mai mulți sunt cei fără chef. E greu, foarte greu. Statusurile gen “@ work”, “at the office” sau mesajele de pe Twitter cu “la serviciu”, “înapoi la muncă” mă demoralizează și mai tare. Eu mă numar printre norocoșii care mai stau un pic în pat, până pe la prânz și abia apoi plec la serviciu. NU aruncați cu roșii, vă rog!
Dar, e greu ca după 2 săptămâni de trezit la ce oră vrea mușchiul tău, acum brusc să te trezești dimineață sau să auzi nenorocitul ăla de cea sunând.
Mai e mult până la următoarea vacanța, câteva luni. Dar suntem noi tari și o putem face și pe asta. Punem ajunge pe câmpul muncii prin frig și fără chef prea mult. Suferim o zi-două și gata, ne obișnuim. Unii mai mult și alții mai puțin. Îl vom întreba și noi, poate, pe Google ce minciuni am putea să-i spunem șefului dimineața doar pentru că nu avem chef de muncă.
hai, nu te mai plânge… că tu abia de săptămâna viitoare începi de dimineaţă
Nu mă plâng
Sunt alături de cei care deja se trezesc de dimineață 
eu sunt norocoasa şomeră care stă acasă pe frigurile şi criza asta…
… şi când te gândeşti că ionuţ se scoală… cam fix când vrea el, n-ai vrea să fie “ca pe vremea mea” (a babelor), cu soţi plecaţi la fabrică/uzină/navetă de la 4-5 dimineaţa, pe frig sau soare???
)
(fiţi-ar buburuza, că-mi fură ochiu’!!!