Amintiri din liceu

Ideea acestui post mi-a venit după ce am vizitat siteul liceului în care mi-am omorât 5 ani din viaţă. Asta s-a întâmplat în Liceul Pedagogic din Tulcea. Ceea ce voi povesti se întâmpla cu 11 ani în urmă când eram în clasa a IX-a.

Am văzut numele profei mele de psihologie şi mi-am amintit cât era de absurdă şi imposibilă.  Bine, că majoritatea profesorilor din generaţia ei erau cam la fel, dar asta e altă poveste. Ei bine, şi această femeie ne cerea să “tocim” cam tot ce preda ea. Şi nu preda o pagină-două ci juma’ de caiet la o singură lecţie. Adică puteai foarte bine să înveţi din manual pentru că era cam acelaşi lucru. Şi eu cum nu am nici o şansă să învăţ cuvânt cu cuvânt un text, încercam să redau ceea ce tipa preda cu cuvintele mele păstrând ideea textului.

Prima notă a fost bineînţeles 2 pentru că nu am reprodus ce a predat. Doar nu sunt papagal, ce mama naibii! A doua lecţie din semestru, m-a ridicat în picioare, în prima bancă, eu habar nu aveam cum se desfăşoară cele câteva minute de ascultare a elevilor, decât din auzite, şi normal că nu prea crezi decât când ţi se întâmplă ţie treaba… M-am trezit în faţa ei, ea mă privea de parcă ar fi vrut să mă înghită, eu mă simţeam ceva micuţ acolo, un gândăcel sub o talpă ce stă să-l strivească. Am început să spun…şi spun, şi spun ( am expus ce predase cu cuvintele mele, am făcut un rezumat) şi la un moment dat mă opreşte. Tac şi ascult!

“Văd că nu ai învăţat, nu-ţi pot da mai mult de 2!”

Eu mută de umire şi cu lacrimi în ochi mă îndrept spre locul meu. Îmi treceau prin cap milioane de gânduri. Nu ştiam de ce mi-a pus o notă aşa mică, doar am învăţat. Atunci a venit sclipirea şi auzeam o mulţime de voci care spuneau “La asta dacă nu toceşti nu ai şanse să treci.”. Panicată că nu am şanse să tocesc şi că voi avea numai zile negre cu profa de psihologie, mă gândeam că dracu’ m-a pus să dau la liceul ăla, că ce a fost în capul meu de i-am ascultat pe ai mei, că acolo o să îmbătrânesc, o să mă cocoşez mergând acolo, că o să mor în liceul ăla. Nu-mi era teamă de ai mei pentru că am nişte părinţi care nu pun mare preţ pe note ci mai degrabă pe experienţa personală şi pe modul cum ştii să aplici ceea ce ai învăţat, îmi era teamă pentru viitorul meu. La 15 ani cum dracu’ puteam să nu mă panichez când vedeam că prima notă a mea din următorii 5 ani de liceu avea să fie un 2?!?!

În fine, am luat frumoasa notă pe care NU o meritam. Pe parcusul întregului semestru am încercat să învăţ după cerinţele profei şi normal că nu am reuşit. Pe lângă faptul că mi se părea absurd ce-mi cere, mai erau câteva prin clasa (pentru ca eram o clasă de 27 de fete) care reuşeau. După vreun an m-am prins eu că fetele toceau, practic învăţau fără să priceapă ce învaţă.

Am crezut că voi scăpa de profa asta după primul an, dar dorinţa nu mi-a fost îndeplinită pentru că în a X-a şi a XI-a am avut-o la economie şi logică şi bonus, am avut-o şi la practică pedagogică. Ea ne coordona.

Unde voiam de fapt să ajung… Prin clasa a XI-a, înainte de sărbatorile de iarnă, adică prin perioada asta, a dat varicela peste mine. Şi cum Liceul Pedagogic înseamnă o zi întreagă de practică pedagogică, adică trebuia să asişti pe la grupe de copii de grădiniţă şi de şcoală primară şi să iei notiţe, să faci proiecte de lecţii şi să ţii lecţii, normal că eu 2 săptămâni a trebuit să le sar. Am zis pas şi de vină era varicela. Aveam scutire ce a ajuns la şcoală, era pusă în plicul din spatele catalogului, colegele ştiau de ce lipsesc, diriga la fel, profa de psihologie/ economie/ logică/ practică ştia. Dar ea ce s-a gândit să facă în absurditatea ei? Să-mi pună vreo 30 de absenţe. Şi în scurt timp ai mei au primit înştiinţare din partea şcolii cum că risc să mi se scadă nota la purtare şi apoi mă paşte exmatricularea. Să fi văzut atunci plânsete şi bocete!

Problema s-a rezolvat cu un telefon dat dirigintei care m-a liniştit că nu e nici un fel de problemă şi că există motivare pentru absenţele mele. A venit şi uşurarea şi totodată s-a înteţit ura şi scârba pentru profa de psihologie. Dar să nu credeţi că am scăpat de ea. Nuuuuu! În scurt timp a devenit diriginta surorii mele care era în acelaşi liceu.

De-ar şti doamna profesoară că am terminat facultatea de psihosociologie (domeniul ei de studiu), probabil că s-ar cruci, dar….

Voi reveni şi cu alte povestiri din perioada liceului pe măsură ce-mi voi aminti. Mai sunt multe de povestit!