Într-o eră în care susţinem că rasismul nu se mai practică sau că rasismul nu mai e la modă, că oamenii nu mai sunt răniţi din cauza apartenenţei rasiale aflam că de fapt lucrurile se întâmplă total invers.
Întâmplător am dat peste Oprah în a cărei emisiune se vorbea despre acest subiect dar sub altă formă. Persoane de culoare ce suferă din cauza asta. Cine are grijă să-i facă pe aceşti oameni să se simtă nu tocmai confortabil în pielea lor? Ei bine, tocmai cei care se presupune că ar trebui să le fie alături…părinţi, prieteni şi majoritatea celor care sunt ca ei, cei din comunitate.
O adolescentă de 18 ani, Kiri Davis, a realizat un film pe acestă temă în urma unei experienţe de acest fel. Impresionant este experimentul pe care l-a facut cu ajutorul unor copilaşi de 5-6 ani. Astfel, de la vârste foarte mici aceşti copii suferă datorită oamenilor mari. Nu e drept! Suntem cu toţii oameni, indiferent de culoarea pielii…
Cine a zis ca rasismul nu se mai practica? Cine a zis ca e pace in lume si oamenii nu mai mor degeaba? Cine a zis ca nu se mai exploateaza alte popoare cum in trecut se exploatau negri pentru fildes, aur, diamante? Cine a zis?
Dar de ce să fie aşa? Sunt nişte bieţi copii care de la vârste foarte mici suferă pentru că cei care ar trebui să le fie alături îi “resping”. Măcar din punctul ăsta de vedere putem fi un pic mai toleranţi…