Noi muncim, nu gândim!

Numai ce am auzit o ştire cum că inspectorii ANPC, au descoperit că în câteva grădiniţe cu program prelungit numărul de copii din grupă depăşeşte cu mult norma propusă. Adică, o educatoare trebuie să se ocupe de MAXIM 20 de prichindei.

Păi, măi domnilor de la ANPC, ministere şi alte alea care vă ocupaţi cu treburi de genul ăsta! Unde mama naibii aţi fost până acum de nu aţi observat un aşa amănunt? Păi e amănunt, d-aia nu l-aţi băgat în seamă! Doooohhhh!

Pe teren situaţia stă cu totul altfel decât cum se vede din birourile distinşilor domni. Eu, de exemplu, am 26 de copii înscrişi din care 24 e media de prezenţă. Dar na, ce contează 4-6 copii în plus? În schimb, în alte grădiniţe numărul de copii înscrişi depăşeşte cu mult 30. Dureros. Mai ales că noul curriculum prevede câteva chestii aproapre irealizabile la nivel de grupă în aceste condiţii. Dar se pare că cei de sus merg pe principiul “Noi muncim, nu gândim!”

Rezolvarea? Poate se va gândi cineva să construiască spaţii pentru a soluţiona problema. Se pare că asta ar fi, nu există spaţii suficiente şi din cauza asta se suprapopulează grupele în grădiniţe.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
5 Responses
  1. v3l0 says:

    Solutia gasita de tine este relativ incorecta si o sa-ti explic de ce cred eu asta:
    - se pot pune mai multi educatori intr-un spatiu, rezolvand macar numarul de copii per educator, romanii fiind obisnuiti cu inghesuiala, in schimb nerespectarea numarului de copii avuti in grija la un moment dat cred ca poate duce la accidente. Oricum ma indoiesc ca o persoana poate tine sub control 20 de copii hiperactivi si fitosi;
    - o solutie pe termen lung ar fi sa tragem tare pe educatia sexuala ca sa nu mai faca toti idiotii copii, ba chiar mi-as dori o lege care sa ceara testarea IQ-ului parintilor inainte ca acesti sa aiba voie sa se reproduca :)) . Ciudat este ca exista tari in care nici educatia sexuala promovata la greu si omniprezenta nu da rezultatele scontate, vezi SUA, unde fac aia copii pe la varste la care-si distrug vietile sau aleg sa-i ofere spre adoptie, dar copii continua sa existe;
    - sa zicem totusi ca aceptam solutia ta si facem spatii cum au facut cei din Bucuresti si… acum n-au educatori. Imi vine in cap vorba aia cu carul in fata boilor… de ce faci gradinite daca nu ai personal? ce urmeaza? un spital? ca tot ne fug doctorii afara si trimitem ambulante goale la bolnavi, in curand o sa faca o ambulanta teleghidata, sa-i mai scuteasca si pe soferi :))

  2. Despina says:

    se pot pune mai multi educatori intr-un spatiu, rezolvand macar numarul de copii per educator

    -Nu există cadre. E criză.

    mi-as dori o lege care sa ceara testarea IQ-ului parintilor inainte ca acesti sa aiba voie sa se reproduca

    -Ştii cât de uşor se trece peste teste psihologice la noi. Ne împuşcăm în post ;)

    sa zicem totusi ca aceptam solutia ta si facem spatii cum au facut cei din Bucuresti si… acum n-au educatori

    - Şi în Constanţa e lipsă de cadre didactice şi auxiliare. Învăţământul nu mai atrage pe nimeni.

  3. Staicu Ionut says:

    - Şi în Constanţa e lipsă de cadre didactice şi auxiliare. Învăţământul nu mai atrage pe nimeni.

    Pentru că nu sunt salarii decente, nu este atras nimeni (şi nici nu sunt rezultate). Iar ăia nu măresc salariile pentru că nu sunt rezultate vizible…
    Iaca un cerc vicios din care nu se iese prea curând :)

  4. MifTy says:

    … unde ziceai ca esti educatoare???
    la 54, cumva?? :D

  5. Despina says:

    … unde ziceai ca esti educatoare???
    la 54, cumva??

    Nu , nu sunt la 54 :)

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>