Mâţ e cleptoman
Posted on October 13th, 2008 by DespinaCare este cel mai mare dezavantaj în a avea un animal în casă? Păi, fură lucruri! La modul cel mai serios. Mâţ al meu s-a pus pe furat lucruri şi numai din cele ce-mi aparţin.
Acum câteva luni mi-a luat husa telefonului, husă nouă, pe care a ascuns-o atât de bine încât nu am găsit-o nici în momentul în care m-am mutat şi am fost nevoită să golesc casa. Deci am pierdut o husă nou-nouţă!
Azi am descoperit că nu mai am lentilele de contact. A dispărut cutiuţa în care le ţineam cu tot cu ele înăuntru. Iniţial am vrut să-l arunc pe fereastră pe monstru, dar o scamă m-a reţinut. Şi ca să mă răzbun într-un fel l-am fugărit prin casă şi am făcut cea mai mare greşeală pentru că el s-a distrat pe seama mea. Lentilele tot nu le-am găsit deşi le-am căutat de mi-au ieşit ochii din cap. Sper să le găsesc într-un final pentru că de căutat nu mă las.
Animalele sunt nişte monştri care fură lucrurile stăpânilor. Abia aştept să aibă şi el diverse lucruri pe care să i le ascund şi să nu le mai găsească. 


Monstruletii au miros bun, deci sansele sa-si gaseasca lucrurile ascunse de tine cresc exponential. Tehnic vorbind, animalele de companie fura si distrug lucruri pt a se mentine in forma, obiectele care nu sunt destructibile fiind cel mai posibil de gasit in locuri de unde animalutul nu le mai poate scoate (sub sifonierul sub care nu incape de exemplu). Tot monstruleti astia de casa mai au si avantajul unui creier, care functioneaza fix pe principiul “Nu baga degetele in priza”, adica el va retine ca nu are voie sa faca lucru respectiv in locul respectiv, se va aseza cuminte si va astepta ca tu sa degajezi locul pt ca el sa poata sa-si desavarseasca opera.
.
Pur si simplu nu vei mai fi niciodata in siguranta.
In plus, am vazut la discovery ca pisicile au ceva (bacterie, substanta… CEVA) care te face sa le iubesti, iti altereaza modul de gandire si le iubesti inevitabil, foarte putini oameni fiind imuni la chestia respectiva, asadar multumeste-te ca doar iti fura lucrurile si nu comploteaza pentru dominatia mondiala
Adică….m-a prostit Mâţ şi nu mă lasă inima să-i fac rău?