Sinceritate

Nu știu ce am pățit azi, un “sentiment” tare ciudat m-a trecut. M-a bântuit un aer de sinceritate toată ziua. A nu se înțelege că de obicei mint, dar azi a fost ceva ciudat. Cine mi-a cerut o părere i-am dat-o fără să-mi pese dacă deranjează sau nu spusele mele. Bine, că realizam apoi ce am făcut și că scuzele de rigoare au venit, asta e altă problemă. Sunt sinceră întotdeauna, atât cât e posibil, și de cele mai multe ori spun ce am de spus într-un mod mai “dulce” fără să deranjez, încerc să-i menajez pe cei din jurul meu.

Azi însă, am căzut în butoiul cu sinceritate și am aruncat pe unde am putut cu ea. Dacă am făcut bine sau nu, nu știu. Știu însă că am spus lucruri pe care nu le-aș fi spus vreodată de teamă că ar putea deranja, de teamă că ar putea influența, de teamă… Am spus chestii dure, am spus ce am avut pe suflet. Rău și bun.

Mă gândesc că aceste momente sunt binevenite câteodată. Uneori chiar trebuie să mai spunem tot ce avem chef fără să ne pese că ofticăm, irităm sau mai știu eu ce stări provocăm. Îmi cer scuze dacă am supărat pe cineva cu ceea ce am zis, dar nu am făcut decât să spun adevărul gol-goluț! Mă gândesc serios să adopt atitudinea asta din ce în ce mai des, dar îmi va fi destul de greu. Asta pentru că nu vreau să supăr pe nimeni  și pentru că nu-mi place să irit. Și să nu-mi spună mie cineva că preferă adevărul, oricât de dur ar fi el, dacă nu e un pic cosmetizat…