Egoism sau…

După ce am scris un post despre argumentele pro și contra care se aduc avortului mi s-a întâmplat să aflu o chestie ce m-a pus serios pe gânduri.

Problema se pune astfel: ești căsătorit și ai un copil de 8 ani. Împreună cu soția vă mai doriți un copil. După destule eforturi făcute pentru ca ea să rămână însărcinată medicul vă dă vestea cea bună. Toate bune și frumoase până când ție ți se pune pata și spui că nu-ți mai dorești acel copil. Îi propui soției să avorteze și îi spui că dacă nu o va face divoțezi și o lași singură să-i crească pe cei doi copii.

Ea alege să facă un avort și scapă de acel copil pe care la un moment dat vi l-ați dorit amândoi.

Acum mă gândesc la următoarea chestie… Oare cum va suporta această femeie avortul? Oare soțul îi va fi alături în mometele de după intervenție? Oare va trece ea peste această traumă?

E greu de spus cum va reacționa ea și care va fi comportamentul lui după. Alegerea lui este șocantă și la fel și modul de a obține ceea ce dorește, prin amenințare. Asta e o dovadă de lașitate, nu ? Atâta timp cât copilul acela ar fi venit într-o familie unde există condiții mai mult decât decente și unde ar fi avut parte de toată dragostea părinților dar și a frățiorului, nu înțeleg atitudinea tatălui. Și-a dorit copilul și când a aflat că e pe drum a renunțat…

De ce sunt unii atât de lași și au o atitudine nefirească? Nu judecăm pe nimeni, dar e nefirească o astfel de situație din punctul meu de vedere. Chiar atât de egoist să fii încât să iei o asemenea decizie fără să te gândești nici un moment la cel cu care îți împarți viața?