Când iei o decizie crezi că e cea mai bună la acel moment. Dacă la un momentat dat se întâmplă ceva în urma deciziei pe care ai luat-o constați că trebuia să te gândești de mai mult ori înainte să spui da sau nu. Acum tu suporți consecințele, nimeni altcineva nu e afectat de prostiile pe care le faci tu. Tu te dai cu capul de pereți și-ți blestemi ziua când te-ai hotărât să acționezi într-un anumit fel. Ai spus da crezând că nu vei avea nimic de pierdut? Ei bine, te-ai înșelat amarnic. Acum nu-ți rămâne decât să suferi, să te zbați în gol și să te rogi să nu mai repeți greșeala.
Iei o hotărâre în funcție de trăirile din momentul respectiv, în funcție experiența anterioară, în funcție de persoana vizată, în funcție de beneficiile sau pierderile pe care le vei avea. Iei deciziile care crezi că te avantajează, ești subiectiv când e implicată propria persoană. Așa ajungi să te bucuri sau nu la un moment dat, așa ajungi să privești cu alți ochi tot ce se întâmplă în jurul tău, cel puțin pentru o perioadă. Până îți revii din șoc trebuie să treacă ceva timp, trebuie să te obișnuiești să trăiești fără ce ai avut până la momentul eșecului. Cred că zicala “Timpul le rezolvă pe toate!” se aplică foarte bine.
Chiar dacă pentru început refuzi contactul cu cei din jurul tău, chiar dacă ți se pare normal și sănătos să-ți analizezi comportamentul vei constata la un moment dat că nu este cea mai potrivită atitudine. Dar poate așa vei învăța din greșelile pe care le faci și-ți intră bine în cap că înainte să iei o decizie trebuie să te gândești de foarte multe ori și să analizezi toate punctele situației.


Se pot lua decizii gresite datorita grabei.
Conteaza orice greseala. Dar conteaza si ce inveti din ea. Si, pe viitor, conteaza sa si aplici ceea ce-ai invatat!