Încă o încercare de reformă în învățământ

Posted on December 18th, 2007 by Despina

Azi toate ziarele au scris despre intenția ministrului educației, Cristian Adomniței, de a face reforma în domeniul său. Cam târziu domnule ministru, nu credeți? Fiecare șef al MEC de după ‘90 a încercat asta. Și ce au făcut? Ți se pare că s-a întâmplat ceva bun în învățământul românesc?

Dl Adomniței vrea ca învâțământul obligatoriu să fie de 13 ani. Vrea să introducă obligativitatea înscrierii copiilor de la vârsta de 3 ani în grădiniță. Ok, de acord cu dânsul, dar ce vreau eu să știu este unde vor învăța acești copii. Există locuri în grădinițe? Există grădinițe suficiente care să-i primească pe acești copii? Câți copii vor fi înscriși într-o grupă? Legea* spune că o grupă trebuie să aibă maxim 20 de copii. Eu acum lucrez cu 26 de copii, iar cine spune că educatoarele au o muncă ușoară se înșeală teribil. Nu e ușor să lucrezi cu copiii, mai ales cu copii atât de mici. Imaginează-ți o grupă de 30 de copii de câte 3 ani. Cum ar fi să stai o oră între ei? Am auzit păreri și păreri, de la “Ce greu trebuie să fie să-i mulțumești pe toți!” până la “Cum faci să-i înveți atâtea lucruri?”

Eu cred că domnul ministru habar nu are despre ce vorbește.

1. Nu sunt spații pentru a primi atâția copii în grădiniță- știm cu toții ce știri apar în perioada de înscriere în învățământul preșcolar. Stau oamenii la cozi cu noaptea-n cap pentru a-și înscrie copilul în grădiniță.

2. Nu există cadre care să-i educe pe acești copii. Câți tineri se mai duc la un liceu pedagogic? Apoi câți vin să lucreze în învățământ pe un salariu de începător situat undeva pe la 500 de lei pe lună. Un salariu care nu-ți permite să trăiești decent ci mai degrabă să te împrumuți de la prieteni cu salariu mai mare ca al tău, asta în cazul în care ai astfel de prieteni.

Așadar, domnul Adomniței ar trebui să înceapă cu altele cum ar fi învățamântul superior- să nu mai scoată absolvenți “doxă” de teorie și “praf” la practică, de învățământul preuniversitar- liceul- unde e o debandadă totală. Ceva de genul:

“Punem azi de-o testare națională?”
“Puuuuunem, cum să nu!”

Iar a doua zi, că s-a trezit binedispus a zis:

“Hai să nu-i mai chinuim pe copiii ăștia, să-i mai păsuim un an! “

Chiar nici un ministru nu a fost în stare să facă reformă în învățământ? Chiar trebuie să treacă 20 de ani pentru a intra și noi într-o traiectorie dreaptă, să nu ne mai împiedicăm unii de alții și sa știm în ce direcție mergem.

*Legea învățământului art. 158, al. 1, lit. a)

Grupa cuprinde în medie 15 preșcolari sau elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20; prin excepție, inspectoratul școlar poate aproba grupe cuprinzând cel puțin 7 preșcolari sau elevi.

11 Comments »

  1. Daca este haos in tara, este haos si in invatamant.

  2. [...] Click pentru continuare. Categoria: (anti)Social [...]

  3. De ce să fie obligatoriu să dai un copil la grădiniță?????

  4. Si mie mi se pare cam dubioasa treaba sa trimisti un copil obligatoriu la gradinita.

  5. Intr-o tara in care doi tineri casatoriti ce castiga salariul minim pe economie abia isi permit sa intretina un copil ( si asta cu ajutor de la rude, prieteni, samd ) de unde vor scoate bani pentru a plati cheltuielile obligatorii de la gradinita?

    Adomnitei asta e prost facut gramada, la fel ca restul dinaintea lui. Sunt inca in sistemul de invatamant liceal ( ultimul an ) si sincer sunt satul de toate schimbarile lor. Mai mila imi e de cei care sunt in clasa a 7 a si a 8 a acum, desi nu imi pot da seama daca le va fi mai bine sau mai rau la intrarea in liceu.

  6. Vorba veche din batrani: “bogatul nu crede saracul”.
    Ei nu gandesc asa pentru ca nu au fost niciodata fara bani.

  7. [...] unii profesori cer câte 3 caiete la o singură materie, cum pot ei să spună că protejează mediul înconjurător? Îmi aduc [...]

  8. Vrand-nevrand trebuie investiti bani in educatia unui copil, aici este viitorul.

  9. @ Erik: pt că așa zice domnul ministru și ce zice el e lege pt noi
    @ L3ST: nu numai Adomniței e prost ci și cei care au fost înaintea lui nu prea au facut nimic…
    @ kosmin: de acord cu tine, investești bani in educația copilului tău, dar când vezi că rezultate nu prea sunt ce te faci? Nu-ți vine să te cocoți un pic pe pereți sau nu-ți vine să-ți trimiți copilul cât mai departe de România, într-o țară în care chiar se face școală?

  10. [...]” la fel ca restul dinaintea lui.”

  11. Se face carte si in Romania, totul este sa vrei sa inveti.Iar in Vest nu merge orice sarantoc, iti trebuie bani grei, restul e poveste….

Leave a comment

  • XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>