Prea frig pentru mine!
Posted on December 16th, 2007 by DespinaÎn dimineața asta am fost nevoită să ies din casă la ora 8. Fiind decembrie, m-am gândit că e frig, dar nu m-am gândit că e ATÂT de frig. Am ajuns la destinație cu taxiul, a fost bine, nu am simțit cine-știe-ce, am așteptat vreo 15 minute, la fel, nu am simțit frigul. La întoarcere am venit pe jos. Aproximativ 20 de minute de mers m-au costat 2 ore de tremurat sub pătură. Am suferit cumplit. Dureri de cap și toate cele. Dar am ajuns acasă și asta contează. Am avut unde să mă încălzesc.
Asta m-a făcut să mă gândesc serios la acei oameni care stau pe străzi, bătrânii și copii care își petrec zilele în intersecții, pe la colțuri de stradă, mame cu copii mici în brațe care stau pe jos și cerșesc. Pe ei ce îi doare? Ei cum suportă frigul? Eu fac urât numai când dau un pic de frig, mă înroșesc, încep durerile… Oamenii ăștia cum suportă iarna? Cum trec peste ea? Copiii sunt căliți, cred.
Azi am împodobit brăduțul. Copiii ăștia vor avea unul? Nu cred. Mi-a adus tata ciocolată de toate felurile. Nu că nu aș putea să-mi cumpăr eu, dar ideea că mi-a adus-o tata, ideea că la vârsta asta încă îmi aduce ciocolată, bomboane, mă topește. Cred că tații acestor copii nu le aduc ciocolată. E trist. Copiii “mei” sunt privilegiați, au părinți care să-și permită să-i aducă la grădiniță, la ei a venit Moș Nicolae, vine și Moș Crăciun, au/vor avea un brăduț împobobit, își sărbătoresc zilele de naștere. Sunt niște copii fericiți! Nu duc lipsa nici unui lucru. Orice își doresc ei au!
Poate sunt naivă, dar nu vreau să existe copii și bătrâni necăjiți care tremură în frig. Nu-mi plac imaginile pe care le văd zilnic pe stradă sau la tv. Dar noi suntem prea mici ca să facem ceva. Putem să-i ajutăm cu un ban atunci când ei îl cer. Asta pentru că suntem prea ocupați să vedem toate astea. Suntem programați pe repede-nainte ca să mai avem timp să mai vedem ce se întâmplă în jurul nostru.
Vezi tu, cum noi suntem obisnuiti cu anumite chestii ( sa avem caldura in casa, sa avem un brad de sarbatori, sa beneficiem de grija parintilor,etc ), asa sunt si ei, oamenii saraci, obisnuiti, fara voia lor, cu o viata dusa de cele mai multe ori la extrem.
Cati dintre noi oare ne gandim la ei cand trecem pur si simplu pe strada, vorbind la telefon sau tinandu-ne partenerul(a) de gat ? Cati dintre noi ii ajutam pe acesti oameni ?
De obicei se intampla sa ne gandim la ei atunci cand ne este noua rau / cand lucrurile cu care suntem obisnuiti lipsesc.
Uite, mie acum mi-e bine și nu pot să spun că mi lipsește ceva și totuși mă găndesc la ei. Îi văd zilnic pe stradă și cred că ai dreptate, ei sunt obișnuiți cu lipsurile.
Unii oameni au o viata grea, iar lipsurile isi pun amprenta asupra lor.Foamea ii impinge inainte.
Off topic:te-am adaugat la linkuri.
Thx Kosmin