Frig de crapă pietrele și nu numai ele

De ieri am început un curs de management educațional. Nu că aș vrea eu să mă fac director vreodată, dar cică ar fi necesar să știu cum se conduce o unitate de învățământ. Bine, nici titular nu mi-am dorit să fiu și am luat examenul cu 9,55, dar na, niciodată nu se știe cum ajung șefă

Ziceam că am început cursul ăsta care se desfășoară în cadrul Colegiului Național Mircea cel Bătrân. Liceu cu renume, cu elevi buni, unii cu premii naționale și internaționale. Bun, ce să mai vorbim. Nu mi-am imaginat NICIODATĂ cât de frig poate fi acolo. Acum nu sunt absurdă, am văzut și eu că în școlile din România, pe timp de iarnă, tremură elevii și profesorii cu pixul în mână, dar în două ore să îngheț toată într-o „Scoală Europeană” mi se pare un pic cam aiurea. Nu suntem în Cuca Măcăii ca să ne încălzim cu lemne ci suntem într-un oraș aflat printre primele în topul orașelor României și e absurd să îngheți atât tu ca și elev cât și profesor și să fii nevoit sa te înfofolești cu haină și mănuși pentru a rezista temperaturii mici din sală. Nu mai spun că dacă ești un pic mai sensibil pe alegi cu o otită de toată frumusețea din cauza curentului care nu se sfiește să treacă prin toate ferestrele șubrede.

Mai grav e că nu s-a terminat cursul și că mai trebuie să ajuns în CNMB cel puțin încă 2-3 week-end-uri. Dacă va continua mult gerul ăsta cred că paralizez. În continuare am mâinile și picioarele reci, nu mă pot încălzi de nicio culoare și nici nu am terminat ce-mi propusesem pentru azi. E greu cu aerul ăsta siberian.