8 ani cu permis în buzunar

Cu 8 ani în urmă tremuram toată de frig și de emoții în parcarea de unde plecau mașinile cu candidații la examenul pentru obținerea permisului de conducere. Tata cu mine, mă încuraja, deh, el șofer de meserie și toată viața și-a petrecut-o în mașină, eu murată toată după ce de 2 ori am picat. Prima dată la examenul scris, am picat la limită , iar a doua oară un polițist rău m-a asigurat de când am intrat în mașină că nu voi lua permisul pentru că e prima dată când dau examenul practic.

Ok, să revin la ziua cu pricina. Nu știam ce caut acolo, ce dracu’ fac că oricum de luat nu iau, deși instructorul m-a asigurat că totul e ok și că nu trebuie să-mi fac griji. În fine, la 18-19 ani ce aș putea să știu eu despre o mașină?! NIMIC!

Ne repartizează un nene polițist ca pe oi la 3-4 alți neni polițiști. Dosarul meu era la unu’ despre care nu auzisem mai nimic, era prima oară când îi auzeam numele. Sușoteli, murmur pe acolo și aflu de la alții cine e cel care va fi cu mine pe parcursul examenului. Era un tinerel, frumușel, simpăticuț. Eh, din momentul ăla s-a dus dracu tot. Nu mai știam ce trebuie să fac prima oară când urc în mașină. Normal era să salut, dar eu uitasem să fac și asta

Îmi vine rândul la volanul dăcioaiei, că pe vremea aia nu erau prea multe mașini “de școală” altfel decât nemuritoarea Dacia 1310. Tin minte și acum ce febră musculară am avut după fiecare ședință de condus… Așa… Pornesc și plec și fac totul bine, nu mai știu cum am reușît să plec de pe loc într-o rampă pe care majoritatea candidaților o picau. JUR că nu mai știu ce am făcut de nu mi s-a oprit motorul. Stiu doar că atunci când am ajuns înapoi tipul mi-a zis că-s admisă De atunci de fac 8 ani și eu după insistențe și plânsete pe la ai mei ca să fac școala de șoferi și să-mi iau permisul am ajuns să conduc în tot timpul ăsta maxim 300 km.  Dar na, am permis pe care în 2 ani va trebui să-l schimb și e nou-nouț. Curat ca lacrima, fără pic de pată. Deh, e nefolosit!