După serbarea de aseară, care btw, a fost cea mai tare serbare pe care am făcut-o până acum și evident, cea mai tare din toate câte am văzut că doar eu am pregătit-o, am început să mă bănuiesc de un început de gripă porcină. Azi am bolit de dimineață și până pe la ora 4 după-amiază, am făcut cunoștință cu patul mai bine până când m-a trăsnit să plec la cumpărături.
Cu mucozitățile când într-o nară când în cealaltă și cu ochii ieșit din orbită ca la melc, am purces la Carrefour pentru a-mi alimenta frigiderul cu cele necesare week-end-ului care urmează. Acolo m-am hotărât să cumpăr cele trebuincioase unei salate de boeuf. Evident, m-am înarmat cu juma de kil boeuf (bou pentru neștiutori) și niște pulpe de pui că așa văzusem eu într-o rețetă. Pe lângă astea, am mai luat și alte mărunțișuri care mi-au ușurat cardul de jumătate din banii pe care îi deținea.
Ajunsă acasă m-am apucat de treabă. Am fiert la vaca aia de mi-au ieșit ochii din cap și mai mult decât erau deja pe dinafară, am fiert și pulpele de pui și legumele, am făcut maioneza care a ieșit “wow”, am scos legumele și carnea din oala roșie și le-am înmânat soră-mii să le toace mărunt, așa cum numai ea știe să o facă
. Apoi am amestecat toate treburile cu condimentele pe care le am pe acolo, care fie vorba între noi, sunt condimente furate
:fluier: și uite așa am făcut eu o salată de boeuf, “de bou” pentru necunoscători, foarte bună, mai bună ca la mama acasă. Nu vă arăt poză cu salata mea pentru că nu nu am ornat-o de lene și tot în castron e. Dar trebuie să mă credeți că e bună. Mâine vă confirmă și Ionuț.


Sau va infirma… Și va mânca pizza mult timp de acum încolo
Bă, tu cu cine ții? Normal că va confirma!
Ok, salata e bună
Pai si pana la urma esti gripata?
Am fost și mi-a trecut
[...] cornuri la fel de bune pentru satisfăcut bărbați veșnic nemulțumiți (garantez că merge), salată de beouf bună-bună de tot și alte măruntișuri d-astea bune. Bă, gătesc pentru că-mi place și pentru că am pe cine să [...]